Competiție de robotică pe Aeroportul Internațional Timișoara. Pasagerii care așteptau îmbarcarea au…

AcasăActualitateCompetiție de robotică pe Aeroportul Internațional Timișoara. Pasagerii care așteptau îmbarcarea au…

Competiție de robotică pe Aeroportul Internațional Timișoara. Pasagerii care așteptau îmbarcarea au avut parte de un eveniment inedit

DISTRIBUIȚI

Festival de tehnologie și inovație în Terminalul Schengen al Aeroportului Timișoara. 20 de echipe din zece orașe și peste 200 de tineri au participat la concursul de robotică pentru liceeni. Este al doilea an consecutive când pe aeroportul timișorean a fost organizat un League Meet, organizat de Team CSH, echipa Colegiului Național “Carmen Sylva” din Timișoara. Fiecare echipă are la dispoziție câteva luni pentru a construi un robot, care va intra în competiție cu alți roboți. În fiecare an există sarcini specifice. Competiția constă în meciuri desfășurate într-un ring, unde roboții sunt controlați de la distanță.

Festivalul de tehnologie și inovație a avut loc în zona de check-in, astfel că organizarea acestui eveniment le-a oferit pasagerilor posibilitatea de a vedea pe viu o competiție de robotică.

După concursul League Meet, luna viitoare urmează etapa regională, găzduită de un alt oraș din vestul țării, iar apoi etapa națională, care se va desfășura in martie. Cele mai bune șapte echipe vor merge la Campionatul Mondial, programat in Houston, Texas.

Comentarii

comentarii

Source URL: https://www.ziuadevest.ro/competitie-de-robotica-pe-aeroportul-international-timisoara-pasagerii-care-asteptau-imbarcarea-au-avut-parte-de-un-eveniment-inedit/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.