Chirie „de ONG” în buricul Timișoarei: cum ajunge fosta florărie din Piața Victoriei de la 15.000 de euro la 428 de euro pe lună
Primăria Municipiului Timișoara propune atribuirea directă, pe o perioadă de un an, a unui spațiu ultracentral – fosta florărie a societății Horticultura, situată în Piața Victoriei – către Asociația Seeds of Kenosis, la o chirie de 428 de euro pe lună. Suma este de peste 35 de ori mai mică decât valoarea obținută la ultima licitație publică organizată de municipalitate.
Spațiul, SAD 6, din Timișoara, P-ța Victoriei 1 b, cu o suprafață de 128,76 metri pătrați, se află într-una dintre cele mai scumpe zone comerciale ale orașului, în imediata vecinătate a Fântânii cu Pești.
De la licitație la atribuire directă
În anul 2024, același spațiu a fost adjudecat, în urma unei licitații cu strigare, la un preț de 122 de euro/mp/lună, ceea ce ar fi însemnat o chirie de aproximativ 15.000 de euro lunar. Contractul nu a mai fost însă semnat, după ce câștigătorul a renunțat.
După o perioadă în care spațiul a fost folosit temporar pentru expoziții și ateliere, administrația locală revine acum cu o propunere radical diferită: închirierea directă către un ONG, la un tarif stabilit prin aplicarea unei cote reduse de 75% față de prețul de piață.
“Conform raportului de evaluare înregistrat cu nr. MTM2024-022277/28.03.2024, întocmit de către firma prestatoare cu care municipalitatea are încheiat contract de prestări servicii, S.C. APPRAISAL & VALUATION S.A., în baza acordului cadru nr. 158/27.10.2023, a contractului subsecvent nr. 64/13.11.2023, tariful de închiriere a fost stabilit la valoare de 13,3 euro/mp/lună.
Potrivit referatului care însoțește proiectul de hotărâre, chiria este calculată astfel: 13,3 euro/mp/lună – valoare stabilită prin raport de evaluare, 128,76 mp – suprafața totală, coeficient 0,25 – aplicabil ONG-urilor, conform HCLMT nr. 253/13.06.2025
Rezultatul: 428,13 euro/lună.
Un proiect social într-un spațiu premium
Proiectul de hotărâre prevede „atribuirea cu contract de închiriere a spațiului SAD 6, din Timișoara, Piața Victoriei nr. 1B, pe o perioadă de un an, către Asociația Seeds of Kenosis”.
Asociația a solicitat spațiul în decembrie 2025, invocând intenția de a crea „un spațiu multifuncțional care susține dezvoltarea comunității creative locale, prin ateliere, producție artizanală, oportunități de învățare și angajare pentru tineri, respectiv casierie”.
Criticii deciziei susțin însă că atribuirea directă, în lipsa unei licitații publice, și la un tarif simbolic pentru o zonă ultracentrală, ridică serioase semne de întrebare privind gestionarea patrimoniului public.
Cine este Asociația Seeds of Kenosis
Asociația Seeds of Kenosis este activă în sprijinirea comunităților de romi și este unic asociat la SEEDS OF KENOSIS DESIGN SRL, companie cu sediul în Giarmata, având ca administrator pe Erik Andreas Samuelsson, avocat suedez.
În prezentarea publică, asociația afirmă că promovează incluziunea socială și oferă oportunități de muncă și formare pentru persoane din comunități vulnerabile.
„Lucrăm cu membri din comunitățile Roma și credem cu tărie că toți merităm să ni se dea o șansă”, se arată în mesajul organizației.
Firma afiliată produce mobilier și activează în domeniul comerțului cu materiale de construcții, având un atelier propriu în care lucrează inclusiv cetățeni de etnie romă.
SEEDS OF KENOSIS DESIGN SRL a avut în 2024 o cifră de afaceri de 1.530.464 lei, un profit net de 38.498 de lei și datorii de 620.717 lei.
Întrebarea-cheie: interes public sau pierdere pentru buget?
În timp ce municipalitatea invocă cadrul legal care permite acordarea de chirii reduse ONG-urilor, diferența uriașă dintre potențialul comercial al spațiului și suma propusă ridică problema oportunității unei astfel de decizii.
Rămâne de văzut dacă consilierii locali vor valida proiectul și dacă Primăria Timișoara va explica public de ce un spațiu din inima orașului este scos din competiția pieței și oferit prin atribuire directă, într-un moment în care administrația invocă constant lipsa fondurilor.
Comentarii
comentarii
Source URL: https://www.ziuadevest.ro/chirie-de-ong-in-buricul-timisoarei-cum-ajunge-fosta-florarie-din-piata-victoriei-de-la-15-000-de-euro-la-428-de-euro-pe-luna/
