Salariile din Senat: Secretarul general câștigă mai mult decât preşedintele României

Secretarul general al Senatului are un salariu lunar brut de 19.055 lei, mai mare decât al preşedintelui Senatului şi chiar decât al preşedintelui României, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul acestei Camere. Mai mult, baza legală indicată pentru salariul secretarului general al Senatului este OUG 14/2015, act normativ care însă nu face nicio referire la salarizarea respectivei funcţii, potrivit News.ro.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Senatului, secretarul general al instituţiei a primit, începând cu 1 iulie 2017, un salariu de 19.055 lei brut pe lună. În acelaşi timp, preşedintele Senatului şi cel al Camerei Deputaţilor au primit 16.675 lei brut pe lună, iar preşedintele României a încasat o indemnizaţie de 17.400 lei brut pe lună.

Baza legală indicată pe site-ul Senatului pentru salariul secretarului general este OUG 14/2015, adoptată în urmă cu doi ani de guvernul condus interimar de Gabriel Oprea.

În OUG 14/2015 nu se face însă nicio referire la salarizarea secretarului general al Senatului sau al Camerei Deputaţilor, ci doar la nivelul indemnizaţiilor pentru preşedintele României, preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii celor două camere ale Parlamentului, prim-ministru, viceprim-ministru, ministru, ministru delegat, consilieri prezidenţiali, secretarul general al Guvernului, şeful cancelariei primului ministru şi şefii altor instituţii precum Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ şi serviciile secrete.

În prezent, în funcţia de secretar general al Senatului se află Ion Vărgău, numit în martie 2014.

Comparativ, secretarul general al Camerei Deputaţilor primeşte un salariu de 17.900 lei brut pe lună, cu aproape 2.000 de lei mai puţin decât omologul său de la Senat, iar la baza legală pentru venitul său nu este indicată OUG 14/2015.

În ceea ce priveşte celelalte salarii de la Senat, pentru funcţiile de demnitate publică alese acestea sunt între 13.050 lei brut pe lună (simplu senator) şi 16.675 lei brut pe lună (preşedintele Senatului).

În ceea ce-i priveşte pe angajaţii Senatului, alţii decât secretarul general, aceştia au salarii cuprinse între 1.450 lei brut pe lună şi 10.973 lei brut pe lună.

Potrivit legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, toate autorităţile şi instituţiile publice enumerate au obligaţia de a publica la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie şi 30 septembrie ale fiecărui an, şi de a menţine publicată o listă a tuturor funcţiilor din autorităţile sau instituţiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/salariile-din-senat-secretarul-general-castiga-mai-mult-decat-presedintele-romaniei-811044


Analyse


2025-03-28 07:09:31

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Salarii in Senat

Entity Sentiment:

  • Secretarul general al Senatului: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 5)
  • Presedintele Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • OUG 14/2015: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Ion Vargau: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Senatul Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Camera Deputatilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Gabriel Oprea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Finance

Excerpt: Secretarul general al Senatului are un salariu mai mare decat presedintele Romaniei, conform informatiilor publicate pe site-ul Senatului.

Summary: Secretarul general al Senatului, Ion Vargau, are un salariu lunar brut de 19.055 lei, mai mare decat al presedintelui Senatului si al presedintelui Romaniei. Baza legala indicata pentru acest salariu este OUG 14/2015, care nu mentioneaza salarizarea acestei functii. Comparativ, secretarul general al Camerei Deputatilor primeste 17.900 lei brut pe luna. Alte salarii din Senat variaza intre 1.450 lei si 16.675 lei brut pe luna.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.