
LIGA FLORILOR. VÂLCEA – BRĂILA 29-28. VICTORIE IMPORTANTĂ ÎN LUPTA PENTRU EUROPA
Soartă. Karma. Legea compensației. Ziceți-i cum vreți. În orice caz și oricum i-am spune, fatalitatea care însoțea finalurile echipei SCM Râmnicu Vâlcea a fost spulberată cu mâna sigură a Rebecăi Necula, chiar la ultima aruncare a partidei, dintr-un 7 metri just acordat. Un 29-28 care urcă Vâlcea pe locul 5 în Liga Florilor și păstrează multe speranțe pentru Europa.
➡️Meciul a fost pe muchie de cuțit, la fel de bine balanța putând înclina spre brăilence. Vâlcea a început greu, cu două lovituri de la 7 metri ratate. Tot Rebeca Necula a pus echipa gazdă pe traseul golurilor, cu trei reușite consecutive, într-un moment în care startul SCM amintea de cel nefast cu Slatina. Confruntată în prima repriză cu dispoziția de joc excelentă a Valeriei Kirdiasheva și a Elenei Roșu, fără contraatac și faza 2, Vâlcea a răspuns printr-un joc solid cu pivotul, Maria Lykkegaard fiind aproape de neoprit. Wollik a făcut uitat meciul anterior, a marcat când trebuia, a intrat pe semicerc, exact o campioană mondială. Cred că antrenorul Florentin Pera a analizat corect meciul cu Corona, schimbând mult mai des în linia de 9 metri. Decizie răsplătită: Alberte Madsen a intrat cu două goluri în prima repriză, apoi decisivă pe final, trecută fiind în extrema dreaptă, iarăși o hotărâre inspirată a antrenorului. Iar Daphne Gautschi a marcat un gol esențial, zic eu, la final de repriză, care nu a permis distanțarea mai mare a Brăilei. În plus, Agathe Quiniou a avut parade de mare greutate, 11 în total, terminând partida cu 34%.
➡️După pauză, Julia Maidhof a jucat perfect, punctând mereu. De partea cealaltă, Elena Roșu și Kirdiasheva au mai scăzut ritmul, însă Andreea Popa le-a suplinit cu brio. Brăila a avut 23-22 și 7 metri. Gabriela Bartulovic a parat însă la Kirdiasheva. Important moment. Și, iar, la 25-25, Quiniou tot la Kirdiasheva, singură pe semicerc. Totuși, Andreea Popa marchează implacabil. Madsen si Wollik răspund de pe extreme. Cu două minute înainte de sirenă, Brăila este în avantaj, 28-27. Și atacul, eșuat în cele din urmă. Ultimul minut a fost apoteotic. Lykkegaard egalează. Mulțumim, domnilor arbitri, pentru interpretarea regulamentului, la forțarea în atac a lui Lixăndroiu, cu doar 10 secunde rămase. Și mulțumim încă o dată pentru interpretarea clară de această dată a regulamentului, la faza din ultima secundă a lui Madsen. 7 metri fără dubii și Rebeca Necula transformă, aducând victoria Vâlcii, după un meci absolut dramatic.
➡️O victorie a unității echipei, a necedării, a crezului permanent în potențial și a unor bune decizii de la bancă, cu efect imediat în joc și pe tabelă. Urmează, în Liga Florilor, o confruntare dură, acasă, cu Rapid, pe 28 ianuarie, apoi deplasare la Galați, pe 31 ianuarie.
Marcatoare:
👉SCM Râmnicu Vâlcea: Anniken Wollik 7, Maria Lykkegaard 5, Rebeca Necula 5, Julia Maidhof 4, Alberte Madsen 3, Mia Zschocke 2, Tuva Hove 2, Daphne Gautschi 1.
👉Dunărea Brăila: Valeria Kirdiasheva 10, Elena Roșu 6, Andreea Popa 4, Oana Bors 2, Daria Michalak 2, Beatrice Raicea 1, Diana Lixăndroiu 1, Dejana Milosavljevic 1, Mariam Mohamed 1.


LIGA FLORILOR. ÎNFRÂNGERE FRUSTRANTĂ LA BRAȘOV PENTRU SCM RÂMNICU VÂLCEA: 33-34

LIGA FLORILOR. CORONA BRAȘOV – SCM RÂMNICU VÂLCEA. VIITORUL ÎNCEPE ASTĂZI
Source URL: https://www.curierul.ro/liga-florilor-valcea-braila-29-28-victorie-importanta-in-lupta-pentru-europa/
