Spitalul din Suceava angajează trei medici rezidenți de ultim an – SuceavaLIVE

Spitalul Clinic Județean Suceava a scos la concurs trei posturi pentru medici rezidenți de ultim an. Este vorba despre două posturi pentru medici rezidenți de ultim an specializați în medicină de urgență, care ar urma să activeze în Unitatea de Primiri Urgențe și un post de medic rezident de ultim an specializat în neonatologie, care ar urma să activeze în Secția Neonatologie a Spitalului Clinic Județean Suceava. 

Se pot înscrie la concurs medicii rezidenți din anul V, care dispun de o iplomă de medic sau o diplomă de licență în medicină, au stagiul de rezidențiat anul IV în specialitatea medicină de urgență sau neonatologie încheiat și prezintă o adeverință de promovare a examenului de specialitate.

Concursul pentru ocuparea celor două posturi de medic rezident specializat în medicină de urgență a debutat marți, 13 ianuarie, iar până pe 26 ianuarie, zilnic, între orele 8:00 și 12:00, cei interesați își pot depune dosarele. Selecția dosarelor se va face pe 28 ianuarie, iar pe 30 ianuarie vor fi afișate rezultatele. Proba scrisă a concursului se va desfășura pe 3 februarie, la ora 9:00, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași, iar rezultatele vor fi afișate pe 4 februarie la ora 15:00. Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate pe 6 februarie.

De altfel, candidații admiși vor trebui să susțină și proba clinică a examenului, care se va desfășura pe 9 februarie, la ora 9:00, tot la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 13 februarie 2026.

Concursul pentru ocuparea postului de medic rezident specializat în neonatologie a debutat marți, 12 ianuarie, iar până pe 23 ianuarie, zilnic, între orele 8:00 și 12:00, cei interesați își pot depune dosarele. Selecția dosarelor se va face pe 27 ianuarie, iar pe 29 ianuarie vor fi afișate rezultatele. Proba scrisă a concursului se va desfășura pe 2 februarie, la ora 9:00, la Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Elena Doamna” din Iași, iar rezultatele vor fi afișate pe 3 februarie la ora 15:00. Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate pe 5 februarie.

De altfel, candidații admiși vor trebui să susțină și proba clinică a examenului, care se va desfășura pe 6 februarie, la ora 9:00, tot la Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Elena Doamna” din Iași.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 12 februarie 2026.

Toate cele trei posturi scoase la concurs sunt pe perioada nedeterminată și cu normă întreagă.

Lasa un raspuns Anuleaza raspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Source URL: https://suceavalive.ro/spitalul-din-suceava-angajeaza-trei-medici-rezidenti-de-ultim-an/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.