
Un medic chirurg din Iași este noul manager al Spitalului Municipal Vatra Dornei. Dr. Andrei Papa: „Îmi doresc să conving cât mai mulți medici să vină aici”
Începând cu 23 decembrie 2025, Spitalul Municipal Vatra Dornei are un nou manager: medicul primar în chirurgie generală Andrei Papa.
Dr. Andrei Papa este originar din Iași, a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, profesează din 2015, iar de trei ani și jumătate activează în cadrul Spitalului Municipal din Vatra Dornei, unde a fost șeful Secției Chirurgie.
„Am ales Vatra Dornei dintr-un motiv personal. Iubesc natura și cunosc orașul încă din adolescență. Vin aici de la vârsta de 14 ani. Mi-am făcut prieteni și m-am atașat de comunitate. Începând cu anul 2015, am acumulat experiență în mai multe unități medicale din țară, respectiv la București, Buzău, Piatra Neamț și Iași, inclusiv la Spitalul Militar și la Institutul Regional de Oncologie”, a declarat pentru SuceavaLIVE, dr. Andrei Papa, managerul Spitalului Municipal Vatra Dornei.
Noul manager al Spitalului din Vatra Dornei a subliniat că va continua activitatea chirurgicală, în paralel cu funcția de management, și că are deja rezultate concrete în atragerea de medici noi, extinderea specialităților și creșterea activității medicale. Strategia vizează consolidarea serviciilor de urgență, dezvoltarea compartimentului ATI și modernizarea spitalului, pentru a răspunde nevoilor crescute ale pacienților din zonă.
„Chiar dacă ocup funcția de manager, continui activitatea medicală. Intrarea în sală ține de organizare. Nu mi-am abandonat pacienții. Am program de ambulatoriu și activitate chirurgicală constantă”, a spus dr. Andrei Papa, care a adăugat: „Am un plan clar pentru dezvoltarea spitalului. Deja, în a opta zi de mandat, am angajat un medic pentru ambulatoriu – ortopedie. De asemenea, urmează să vină un medic ORL și un medic pediatru. Am discuții avansate cu un medic gastroenterolog, un chirurg care finalizează rezidențiatul, un medic de medicină internă și un medic de boli infecțioase. Am vorbit personal cu ei la începutul anului. Medicii care vin sunt din centre universitare. Am semnat deja contracte cu medici din Iași și Târgu Mureș. De la Iași vine un medic ortoped, iar de la Târgu Mureș un chirurg generalist. Am promisiune și de la un medic reumatolog care își termină rezidențiatul în primăvară”.
De când a venit la Vatra Dornei, Secția de Chirurgie a crescut semnificativ, medicul Andrei Papa realizând în premieră pentru această unitate spitalicească operații laparoscopice și plastii de hernii inghinale cu plasă. Tot de atunci, numărul pacienților a crescut, atât în ambulatoriu, cât și la internări.
„Îmi doresc să conving cât mai mulți medici să vină aici. Oferim condiții bune de lucru, dotări chirurgicale și adresabilitate crescută. Doar în primele zile ale anului, între 1 și 7 ianuarie, au fost 420 de pacienți în Compartimentul de Primiri Urgențe. Media zilnică este de 55–60 de pacienți. Acest lucru arată clar nevoia de medici bine pregătiți.
Îmi doresc să conving cât mai mulți medici să vină aici. Oferim condiții bune de lucru, dotări chirurgicale și adresabilitate crescută.
Doar în primele zile ale anului, între 1 și 7 ianuarie, au fost 420 de pacienți în Compartimentul de Primiri Urgențe. Media zilnică este de 55–60 de pacienți. Acest lucru arată clar nevoia de medici bine pregătiți. Vom redeschide compartimentul de recuperare medicală, pentru că orașul are nevoie de fiziokinetoterapie, fiind zonă montană și turistică.
Avem gărzi pe aproape toate specialitățile. Chirurgie, medicină internă, ginecologie. Lucrăm la deschiderea compartimentului ATI. Avem deja doi medici anesteziști și dorim să mai angajăm unul sau doi”, a mai spus managerul Spitalului din Vatra Dornei.
Și chiar dacă este manager doar de câteva săptămâni, dr. Andrei Papa a reușit să acceseze un proiect pe fonduri nerambursabile prin intermediul căruia unitatea spitalicească va fi dotată cu panouri solare, care vor reduce semnificativ facturile la energia electrică.
Și planurile de dezvoltare a Spitalului Municipal Vatra Dornei nu se opresc aici, noul manager având în vedere investiții atât în infrastructură, cât și în personalul medical.

Source URL: https://suceavalive.ro/un-medic-chirurg-din-iasi-este-noul-manager-al-spitalului-municipal-vatra-dornei-dr-andrei-papa-imi-doresc-sa-conving-cat-mai-multi-medici-sa-vina-aici/


Lasa un raspuns Anuleaza raspunsul
Adresa ta de email nu va fi publicată.