Renumita interpretă de muzică populară Sofia Vicoveanca a transmis un mesaj de mulțumire adresat Spitalului Clinic Județean Suceava. Doamna Vicoveanca a fost internată săptămîna trecută la spitalul sucevean, unde a primit îngrijiri medicale în urma unei probleme de sănătate, despre care nu s-au oferit detalii.
Se arată în mesajul artistei: ”Dragii mei, cu cîteva zile în urmă am trecut printr-un moment delicat de sănătate, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu care a lucrat prin mîinile şi știința unor medici minunați – domnii doctori Laurian Blaga şi Paul Mihai Boarescu – am căpătat o nouă viață. Mă înclin cu recunoștință în fata acestor oameni sufletiști care au avut grijă de mine ca de propria mamă”.
A continuat Sofia Vicoveanca: ”Vă mulțumesc din suflet tuturor acelora care v-ați gîndit la mine, colectivului de la UPU Rădăuți şi, mai cu seamă, colectivului Spitalului <Sf. Ioan cel Nou> Suceava, în frunte cu doamna manager Larisa Blănari. Sucevenii sînt norocoși cu o asemenea echipă profesionistă şi dedicată! Vă îmbrățișez, mulțumindu-vă cu sufletul!”.
Amintim că renumita interpretă de muzică populară, în vîrstă de 84 de ani, a ajuns pe 11 ianuarie la Spitalul Clinic Județean Suceava. A fost internată mai multe zile, dar a refuzat să ofere amănunte despre problema de sănătate pentru care a fost tratată.
Source URL: https://www.radiotop.ro/actualitate/sofia-vicoveanca-mesaj-de-multumire-catre-medicii-suceveni-am-capatat-o-noua-viata-sucevenii-sint-norocosi-cu-o-asemenea-echipa-profesionista-si-dedicata.html
