Ședință de urgență a coaliției pentru măsurile fiscale. Tăriceanu: Rapiditatea nu este factorul-cheie

O şedinţă de urgență a coaliţiei PSD – ALDE, la care participă Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu și premierul Mihai Tudose, ar urma să aibă loc luni, la o oră care încă nu este cunoscută, la Vila Lac, departe de ochii presei, potrivit surselor Digi24.

Liderii coaliției  ar urma să vorbească despre măsurile din „revoluția fiscală”, dar şi despre modul în care acestea vor fi promovate și comunicate, scrie, la rândul său, News.ro.

Potrivit surselor Digi24, Guvernul ar putea amâna noile măsuri fiscale și ar putea renunța la modificarea Codului fiscal prin ordonanță de urgență, așa cum era preconizat. În schimb, pachetul de măsuri ar putea ajunge în Parlament, pentru a fi adoptat ca o inițiativă legislativă. La fel s-a întâmplat cu legea salarizării și la fel și cu legile justiției.

În orice caz, Liviu Dragnea a anulat întâlnirea pe care o avea prevăzută la 14:30 cu grupul parlamentar al PSD pe motiv că are o ședință la nivel de coaliție. 

Întrebat de jurnaliști, luni, la prânz, dacă va fi o ședință a coaliției, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a fost evaziv: „N-am stabilit încă nimica, dar nu știu, realmente vă văd extrem de agitați….Dacă este o ședință de coaliție la care nu sunt, deodată ai spus ceva care nu se poate, dacă-i o ședință de coaliție, aș fi prezent. S-ar putea să fie o ședință a celor din PSD, dar asta nu înseamnă că este o ședință de coaliție”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.

Întrebat dacă este bine că s-au amânat măsurile fiscale, șeful Senatului a punctat: „Să vă explic ceva: eu cred că atunci când este vorba despre adoptarea în Guvern a unui pachet de măsuri atât importante, rapiditatea nu este factorul-cheie. Cred că, din contră, necesitatea de a analiza aşezat toate aspectele şi toate consecinţele pe care le comportă o astfel de decizie este un act normal până la urmă, de minimă înţelepciune”.

Întrebat despre modalitatea în care vor fi adoptate până la urmă măsurile, Tăriceanu a spus: „Nu mă întrebați pe mine ce face Guvernul. Dacă prim-ministrul va simți nevoia să se consulte cu Parlamentul, fără îndoială o vom face”.

Prezent, luni, la un eveniment public, premierul Mihai Tudose anunțat că miercuri este şedinţa de Guvern, însă a exclus discutarea în această ședință a transferului contribuţiilor către angajaţi. „Cred că nu va intra în şedinţă trecerea contribuţiilor de la angajat la angajator”, a spus premierul.

Citiți și:  „Revoluția fiscală” se amână din nou. Contestații în interiorul PSD

Șirul lung de răzgândiri din guvernarea PSD-ALDE

 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/sedinta-de-urgenta-a-coalitiei-pentru-masurile-fiscale-tariceanu-rapiditatea-nu-este-factorul-cheie-823742


Analyse


2025-11-09 18:39:18

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.6)

Subject: sedinta urgenta coalitiei pentru masuri fiscale

Entity Sentiment:

  • liviu dragnea: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
  • calin popescu-tariceanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 4)
  • mihai tudose: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • psd: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • alde: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • guvernul: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • parlament: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • vila lac: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • revolutia fiscala: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • ordonanta de urgenta: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics

Language: Romanian

Safety Moderation:

KeyPhrases:

  • sedinta urgenta coalitie
  • masuri fiscale revolutia fiscala
  • promovare comunicare masuri
  • consultare cu parlamentul

KeyWords:

  • masura
  • fiscal
  • guvern
  • parlament

Excerpt: O sedinta de urgenta a coalitiei PSD-ALDE, la care participa Liviu Dragnea, Calin Popescu-Tariceanu si Mihai Tudose, ar avea loc luni la Vila Lac, departe de ochii presei, potrivit Digi24. Liderii coalitiei vor discuta masurile din revolutia fiscala si modalitatile de promovare si comunicare. Potrivit surselor Digi24, guvernul poate amana noi masuri fiscale si poate renunta la ordonanta de urgenta, adoptarea pachetului fiind posibila ca initiativa legislativa. Dragnea a anulat intalnirea cu grupul parlamentar al PSD. Tariceanu a afirmat ca rapiditatea nu este factorul-cheie si ca este normal sa se analizeze toate consecintele. Tudose a anuntat ca sedinta de Guvern este programata miercuri, dar nu va discuta transferul contributiilor.

Summary: Articolul descrie o sedinta de urgenta a coalitiei PSD-ALDE pentru a discuta masurile din revolutia fiscala si modalitatile de promovare si comunicare ale acestora. Participa liderii Liviu Dragnea, Calin Popescu-Tariceanu si premierul Mihai Tudose, iar intalnirea are loc intr-un cadru restrans, la Vila Lac. Surse Digi24 si News.ro informeaza ca Guvernul ar putea amana implementarea unora dintre masuri si ar putea renunta la modificarea Codului fiscal prin ordonanta de urgenta, ceea ce ar insemna ca pachetul ar putea fi lansat ca initiativa legislativa in Parlament, situatie similar cu evolutiile legii salarizarii si cu legile justitiei. Dragnea a anulat intalnirea cu grupul parlamentar al PSD, ceea ce indica intensitatea disputelor si indoielile privitoare la calendar. Tariceanu a subliniat ca, desi masurile sunt importante, rapiditatea nu este singurul factor de decizie si ca este normal sa se analizeze toate consecintele. Tudose a spus ca sedinta de Guvern ar putea avea loc miercuri, dar nu va include transferul contributiilor de la angajat la angajator. Articolul mentioneaza si controversele interne din PSD-ALDE si posibilitatea ca traversarea procedurala sa se faca prin initiative legislative.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.