Angajatorul va suporta plata a cinci zile de concediu medical, de la 1 februarie 2026, iar prima zi de concediu va fi diminuată de la plată. Guvernul a adoptat, în ultima ședință din acest an, ordonanța de urgență privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, care stabilește un mecanism de control al concediilor medicale pe mai multe paliere.
Mecanismul prevede un control la nivelul Caselor de Asigurări de Sănătate, sub aspectul legalității și temeiniciei acordării acestora. Controlul se realizează la inițiativa proprie sau la solicitarea angajatorului, cel puțin prin analiza documentelor medicale care au stat la baza eliberării certificatelor de concediu medical, verificarea respectării condițiilor legale privind durata acordării concediului medical, verificarea corectitudinii completării certificatelor de concediul medical și a concordanței acestora cu diagnosticul și recomandările medicale.
În plus, este prevăzută sesizarea și verificarea la nivelul cabinetelor de expertizare a capacității de muncă, sesizare și verificare la nivelul Comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor din România, a consiliilor județene ale medicilor și al municipiului București.
Pentru anul 2026 distribuția fondului alocat asistenței medicale primare va fi de 25% pentru plata per capita și de 75% pentru plata pe serviciu medical.
O altă prevedere stabilește că se asigură o flexibilizare a activității pentru ambulatoriul integrat de specialitate al spitalului, programul de activitate declarat la casa de asigurări de sănătate fiind acela al cabinetului și nu al medicului.
Source URL: https://newss.ro/2025/12/31/modificari-privind-concediile-medicale-din-2026/

