
Pieton „amețit” de aburii alcoolului, acroșat de un autoturism pe Calea Unirii. Avea 0,64 mg/l în aerul expirat
La data de 13.01.2026, în jurul orei 20:10, numita C. V. a condus autoturismul marca Mercedes Benz pe Calea Unirii, în municipiul Suceava, din direcția Calea Burdujeni către Iulius Mall. În proximitatea unei stații peco, aceasta a surprins și acroșat pe numitul D. V., care traversa strada neregulamentar și fără să se asigure.
În urma impactului, numitul D. V. a suferit leziuni ușoare, fiind transportat la SJU Suceava, diagnosticul stabilit fiind „plagă regiune frontală dreaptă”. Autovehiculul a suferit avarii.
Conducătoarea auto a fost testată alcoscopic, rezultatul fiind negativ, iar pietonul a prezentat o concentrație de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) Cod Penal.
Source URL: https://suceavalive.ro/pieton-ametit-de-aburii-alcoolului-acrosat-de-un-autoturism-pe-calea-unirii-avea-064-mg-l-in-aerul-expirat/

Lasa un raspuns Anuleaza raspunsul
Adresa ta de email nu va fi publicată.