Apar primele probleme pentru premierul Ilie Bolojan si gruparile #rezist-USR care graviteaza in jurul sau in cazul modificarilor pe care acestia vor sa le faca la Legile Justitiei. Modificari, evident, in spiritul #rezist-USR, adica o reintoarcere la anii din perioada in care tara era condusa de Binomnul DNA-SRI al Laurei Kovesi si Florian Coldea. 

Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept (CASD) – condusă de avocata Elena Radu (foto) – a depus in 23 decembrie 2025 la CAB o cerere de suspendare a Deciziei nr. 574 din 19 decembrie 2025, prin care Bolojan a constituit Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției (click aici pentru a citi mai multe detalii despre Comitetul lui Bolojan).  

Trei sunt motivele pentru care ONG-ul Elenei Radu solicită Curții de Apel București suspendarea deciziei de mai sus. În primul rând, CASD susține că decizia nu este motivată nici în fapt, nici în drept. În al doilea rând, asociația acuză că actul administrativ a fost emis „cu depășirea flagrantă a competențelor prim-ministrului și cu nesocotirea cadrului legal privind adoptarea actelor administrative emise de acesta”. Mai exact, nu prim-ministrul, ci ministrul Justiției are atribuții în acest domeniu. Și nici măcar șeful MJ nu poate decide singur într-o asemenea privință, ci numai în urma unui proces de colaborare interministerială.

În al treilea rând, Decizia 574/2025 încalcă dispozițiile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Concret, „orice decizie care afectează funcționarea justiției trebuie să fie precedată de o dezbatere reală, cu implicarea reprezentanților instituționali ai puterii judecătorești, fiind inacceptabil ca participarea acestora să fie condiționată de ‘invitația primului-ministru’, precum se statuează în Decizia nr. 574/19.12.2025”, mai arată CASD.

Pe rolul Curții de Apel București s-a format dosarul nr. 8005/2/2025, în care judecătoarea Alina Dumitrescu a fixat primul termen pentru ziua de joi, 8 ianuarie 2026.

Iată principalul pasaj din cererea de suspendare:

„IV. Apreciem că acest act administrativ este vădit nelegal și se impune suspendarea sa pentru următoarele considerevnte:

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ‘În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate’.

Suspendarea actului administrativ ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu (executio ex officio) a actelor administrative unilaterale.

După cum rezultă din reglementarea cuprinsă în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.

Astfel, pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat şi paguba să fie iminentă.

În cauză, arătăm că sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute de lege.     

IV.1. Cu privire la prima cerință, arătăm că art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 definește cazul bine justificat ca fiind ‘împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ’.

În jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie să cerceteze acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de instanța supremă ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ etc.

În cauză, așa cum vom detalia pe larg, îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ atacat poate fi cu ușurință decelată la cercetarea sumară a aparenței dreptului, în condițiile în care Decizia nr. 574/2025:

1) nu este motivată;

2) a fost emisă cu depășirea flagrantă a competențelor prim-ministrului și cu nesocotirea cadrului legal privind adoptarea actelor administrative emise de acesta;

3) încalcă dispozițiile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.

1. Decizia nr. 574/2025 nu este motivată nici în fapt, nici în drept, încălcându-se flagrant prevederile art. 31 alin. (2) din Constituție, dovadă a arbitrariului și a excesului de putere în emiterea acestuia.

Privitor la necesitatea motivării actului administrativ în fapt și în drept, într-o măsură suficientă și de natură a permite mai apoi exercitarea neîngrădită a controlului judiciar al instanței de judecată, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație si Justiție – Secției de Contencios Administrativ și Fiscal prin Decizia nr. 1580 din 11 aprilie 2008, în acest sens existând și o vastă jurisprudență CEDO.

Instanța supremă a constatat că puterea discreționară conferită unei autorități nu poate fi privită într-un stat de drept ca o putere absolută și fără limite, căci exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor si libertăților fundamentale ale cetățenilor prevăzute de Constituție, ori de lege, constituie exces de putere, în contextul în care Constituția României prevede în art. 31 alin. (2) obligația autorităților publice de a asigura informarea corectă a cetățeanului asupra treburilor publice, dar și asupra problemelor de interes personal (indicăm cu titlu de exemplu Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2732/2008, nr. 1153/2008 și Decizia nr. 1384/2008).

Prin urmare, orice decizie administrativă de natură a produce efecte juridice trebuie motivată nu doar din perspectiva competenței de a emite acel act, ci și din perspectiva posibilității persoanei interesate de a aprecia asupra legalității măsurii, respectiv asupra respectării granițelor dintre puterea discreționară și arbitrariu. A accepta teza potrivit căreia autoritatea nu trebuie să-și motiveze deciziile echivalează cu golirea de conținut a esenței democrației și a statului de drept bazat pe principiul legalității.

Cu alte cuvinte, în condițiile în care autoritățile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes general și în condițiile în care deciziile acestor autorități sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate susține că este permisă absența motivării explicite a actului administrativ atacat.

Tot Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut că în lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, iar absența acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive. Prin urmare, motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, fiind o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.

Or, din analiza actului contestat rezultă cu evidență că una dintre cele mai importante exigențe ale unui act administrativ, respectiv motivarea, lipsește cu desăvârșire, în condițiile în care art. 34 din Codul administrativ, singurul temei invocat în cuprinsul actului a cărui suspendare o solicităm, prevede că ‘în scopul rezolvării unor probleme operative, prim-ministrul poate constitui, prin decizie, consilii, comisii şi comitete interministeriale’. Emitentul Deciziei nr. 574/19.12.2025 nu indică nicio problemă operativă pentru a cărei rezolvare a dispus constituirea, organizarea și atribuțiile Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, ceea ce echivalează cu nemotivarea actului.

O dovadă a susținerilor noastre că Decizia nr. 574/19.12.2025 este complet nemotivată o constituie faptul că în preambulul altor decizii emise de prim-ministrul României se arată motivele care au dus la emiterea lor, respectiv au fost menționate probleme operative a căror rezolvarea au impus constituirea altor comisii (de ex. Deciziile nr. 266/2020, nr. 372/2024 emise de prim-ministru).

În plus, așa cum se va arăta în cele ce urmează, temeiul de drept invocat în decizie nu este incident, modificarea legilor justiției neputând constitui o problemă operativă în sensul dispozițiilor art. 34 din Codul administrativ.

Astfel, emitentul actului s-a limitat la enumerarea unor prevederi legale cu caracter generic din cuprinsul Codului administrativ care abilitează primul ministru să emită deciziii, fără a prezenta nicio minimă fundamentare a măsurii dispuse, cu atât mai mult cu cât legile justiției au fost modificate în cursul anului 2022, în urma unui amplu proces consultativ și cu respectarea tuturor rigorilor de tehnică legislativă impuse de lege.

Cu referire la impactul acestui din urmă demers legislativ, precizăm că prin Decizia (UE) 2023/1786 din 15 septembrie 2023 a fost ridicat Mecanismul de cooperare şi verificare (MCV), în conţinutul acesteia reținându-se că România şi-a îndeplinit toate obiectivele de referinţă stabilite precum şi angajamentele specifice. Comisia a luat act, în special, de progresele înregistrate de România în ceea ce privește consolidarea independenței și a eficacității sistemului judiciar printr-o revizuire cuprinzătoare a sistemului judiciar. Au fost adoptate noi legi privind justiția, care au adus schimbări importante în ceea ce privește organizarea carierei și regimurile de răspundere pentru magistrați, numirea în funcție, revocarea din funcție și competențele procurorilor de rang înalt și organizarea Inspecției Judiciare.

În acest context, apreciem că se impunea o expunere a motivelor care au justificat inițierea demersului Guvernului pentru o nouă intervenție legislativă vizând legile justiției, la un interval de timp atât de scurt, cu precădere în condițiile în care modificările legislative în domeniul justiției au fost apreciate în mod pozitiv la nivel comunitar.

2.Decizia nr. 574/2025 a fost emisă cu depășirea flagrantă a competențelor prim-ministrului și cu nesocotirea cadrului legal privind adoptarea actelor administrative emise de acesta.

2.1. Precum am arătat în cele ce preced, art. 29 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ abilitează prim-ministrul ca, în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, să emită decizii, care au natura juridică a unor acte administrative. Cu toate acestea, respectivele decizii nu pot fi emise decât în îndeplinirea atribuțiilor și în limitele competențelor conferite de cadrul normativ primar, respectiv în baza și în executarea legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului. Legalitatea acestor acte administrative se evaluează în raport cu reglementările cuprinse în actele normative de nivel superior, situație față de care apreciem că există neconcordanță între actul administrativ atacat și legislația în vigoare.

Astfel, în conformitate cu art. 34 alin. (1) din Codul administrativ, singurul temei de drept invocat în decizia a cărei suspendare o solicităm, ‘în scopul rezolvării unor probleme operative, prim-ministrul poate constitui, prin decizie, consilii, comisii şi comitete interministeriale’.

În acest sens, arătăm că potrivit art. 48 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, ‘(1) Deciziile primului-ministru se emit pe baza şi în executarea legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului.

(2) Deciziile primului-ministru se elaborează, se iniţiază, se emit şi se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, cu dispoziţiile Legii nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 90/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu principiile ordinii de drept’.

În această ordine de idei, subliniem că sintagma ‘probleme operative’ din sensul art. 34 din Codul administrativ se referă la chestiuni curente, practice și urgente care apar în activitatatea curentă a administrației publice, fiind vorba despre situații ce necesită o abordare punctuală. Astfel, respectivele probleme sunt, prin natura lor, practice și imediate, iar nicidecum aspecte generale, care necesită o abordare complexă, pe termen lung, cum ar fi analiza și elaborarea legislației din domeniul justiției.

Mai mult, problemele operative la care face referire art. 34 din Codul administrativ impun o abordare interministerială, fiind necesară valorificarea expertizei din partea mai multor domenii de activitate. Aceasta este, de altfel, rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea constituirii unor asemenea comitete, prim-ministrul având rolul de coordonator al activității Guvernului. Or, analiza și eventuala modificare a legislației în domeniul justiției intră în competența exclusivă a Ministerului Justiției, nefiind partajată cu niciun alt minister, motiv pentru care nu se justifică intervenția prim-ministrului pentru constituirea comitetului în discuție.

Dată fiind componența permanentă a comitetului – reprezentanți al Cancelariei prim-ministrului și reprezentanți ai Ministerului Justiției – este evident că ceea ce se urmărește în realitate este imixtiunea nejustificată și nelegală a prim-ministrului într-un domeniu de competența exclusivă a Ministerului Justiției.

În plus, în condițiile în care prin decizia menționată se stabilește că acest comitet este condus de reprezentatul Cancelariei, prim-ministrul având rolul de a decide cu privire la participanții invitați la lucrările comitetului, precum și rol decizional în privința oricăror aspecte divergente, se urmărește o subrogare abuzivă a prim-ministrului în atribuțiile Ministerului Justiției, fapt ce contravine flagrant cadrului normativ în vigoare.

În acest sens, este relevant și faptul că recomandările adoptate în temeiul art. 5 alin. (2) din decizie ar avea efectul imediat al declanșării procesului legislativ de către autoritățile competente. Or, prin aceasta se încalcă competența și autonomia Ministerului Justiției în inițierea și elaborarea actelor normative în domeniul justiției.

De altfel, în ceea ce privește elaborarea și adoptarea cadrului normativ în domeniul justiției, arătăm că, față de importanța socială a respectivei materii, există norme speciale. Astfel, conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative ‘(2) În cazul proiectelor de coduri şi al altor legi complexe, care interesează domeniul de activitate al justiţiei, comisiile de elaborare se instituie de Ministerul Justiţiei. În componenţa comisiei constituite se include un reprezentant al Consiliului Legislativ, desemnat de preşedintele acestuia’.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a României a subliniat că principiul legalităţii, prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, interpretat în coroborare cu celelalte principii subsumate statului de drept, reglementat de art. 1 alin. (3) din Constituție, impune ca atât exigenţele de ordin procedural, cât şi cele de ordin substanțial să fie respectate în cadrul legiferării. Regulile referitoare la fondul reglementărilor, procedurile de urmat, inclusiv solicitarea de avize de la instituţiile prevăzute de lege, nu sunt însă scopuri în sine, ci mijloace, instrumente pentru asigurarea dezideratului calităţii legii, o lege care să slujească cetăţenilor, iar nu să creeze insecuritate juridică (Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019, paragraful 85).

Prin Decizia nr. 128 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019, paragraful 32, Curtea a reţinut că, în ansamblul normelor constituţionale, dispoziţiile care cuprind reguli cu caracter procedural incidente în materia legiferării se corelează şi sunt subsumate principiului legalităţii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, la rândul său acest principiu stând la temelia statului de drept, consacrat expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie. De altfel, şi Comisia de la Veneţia, în raportul intitulat Rule of law checklist, adoptat la cea de-a 106-a sesiune plenară (Veneţia, 11 – 12 martie 2016), reţine că procedura de adoptare a legilor reprezintă un criteriu în aprecierea legalităţii, care constituie prima dintre valorile de referinţă ale statului de drept (pct. IIA5). Sub acest aspect sunt relevante, între altele, potrivit aceluiaşi document, existenţa unor reguli constituţionale clare în privinţa procedurii de legiferare, dezbaterile publice ale proiectelor de legi, justificarea lor adecvată, existenţa evaluărilor de impact în adoptarea legilor. Referitor la rolul acestor proceduri, Comisia reţine că statul de drept este legat de democraţie prin faptul că promovează responsabilitatea şi accesul la drepturile care limitează puterile majorităţii.

Or, precum am argumentat în cele ce preced, decizia contestată a fost emisă cu încălcarea principiului legalităţii, prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, prim-ministrul încălcând flagrant limitele conferite de cadrul normativ primar pentru emiterea unor decizii privind constituirea unor comitete în scopul rezolvării unor probleme operative.

2.2. Decizia contestată, în calitate de act administrativ emis în executarea legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului, intră în contradicție cu dispozițiile art. 6 pct. I și II din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, în baza cărora Ministerul Justiției elaborează politicile publice, strategiile şi planurile de acţiune în domeniul justiţiei, evaluează legislaţia, în sfera de competenţă, din punctul de vedere al constituţionalităţii, al tehnicii legislative şi al compatibilităţii cu acquis-ul comunitar şi tratatele şi convenţiile internaţionale, ori alte documente juridice cu caracter internaţional la care România este parte şi propune Guvernului, altor ministere sau autorităţi soluţii de îmbunătăţire legislativă, inclusiv în forma unor proiecte de acte normative.

Or, așa cum s-a arătat anterior, prin decizia contestată aceste atribuții sunt stabilite în mod nelegal pentru comitetul constituit prin actul administrativ individual contestat, cu eludarea cadrului normativ instituit prin hotărârea Guvernului, act normativ cu forță juridică superioară deciziei emise de prim-ministru.

Acest fapt confirmă că în realitate prin constituirea acestui comitet se urmărește subrogarea nelegală a prim-ministrului într-un domeniu de competența exclusivă a Ministerului Justiției, în contradicție cu cadrul normativ primar și secundar în vigoare.

2.3. Atribuția comitetului de a propune măsuri pentru asigurarea imparțialității, independenței și eficienței actului de justiție, în acord cu valorile constituționale și standardele internaționale privind statul de drept, stipulate la art. 3 lit. f) din decizie, interferează cu rolul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenței și imparțialității justiției, în lipsa vreunei dispoziții legale care să atribuie acest rol prim-ministrului, exponent al puterii executive.

Potrivit unei jurisprudențe naționale și comunitare constante, principiul independenței judecătorilor impune elaborarea unor norme care să permită înlăturarea, în percepția justițiabililor, a oricărei îndoieli legitimereferitoare la impenetrabilitatea judecătorilor în privința unor elemente exterioare, în special a unor influențe directe sau indirecte ale puterilor legislativă și executivă susceptibile să orienteze deciziile acestora și excluderea astfel a unei lipse a aparenței de independență sau de imparțialitate a acestor judecători care să fie de natură să aducă atingere încrederii pe care justiția trebuie să o inspire justițiabililor într‑o societate democratică și într‑un stat de drept [a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2006, Wilson, C-506/04, EU:C:2006:587, punctul 53 şi jurisprudenţa citată, Hotărârea din 2 martie 2021, A. B. şi alţii (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă – Căi de atac), C-824/18, EU:C:2021:153, punctul 117, precum şi Hotărârea din 20 aprilie 2021, Repubblika, C-896/19, EU:C:2021:311, punctul 53].

Or, instituirea în sarcina comitetului în discuție, cu componență proeminent politică, a atribuției de a propune măsuri cu caracter obligatoriu pentru asigurarea independenței și imparțialității actului de justiție, echivalează cu o imixtiune nepermisă a puterii executive în activitatea puterii judecătorești, fiind încălcat principiul constituțional al independenței judecătorilor, consacrat printr-o jurisprudență vastă CEDO și CJUE.

3.Procedura stabilită prin Decizia nr. 574/2025, în sensul că recomandările emise de comitetul în discuție ar urma să fie comunicate autorităților competente în vederea implementării prin inițierea proiectelor de acte cu caracter normativ ori a măsurilor administrative necesare pentru punerea lor în aplicare, încalcă dispozițiile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică

Transparența decizională și consultarea comunității nu reprezintă simple exerciții de imagine, ci constituie garanții fundamentale ale statului de drept și condiții de legalitate pentru orice act administrativ cu impact social major. Consultarea publică nu este un act formal, ci o cerință de fond care dă legitimitate și acceptabilitate socială măsurii, consolidează încrederea cetățenilor în instituțiile statului și asigură un proces decizional inclusiv, participativ și transparent. Lipsa acestei consultări echivalează cu ignorarea unei obligații legale exprese, consacrate de art. 2 din Legea nr. 52/2003, și cu eludarea principiului constituțional al informării corecte a cetățenilor prevăzut de art. 31 din Constituție.

Orice decizie care afectează funcționarea justiției trebuie să fie precedată de o dezbatere reală, cu implicarea reprezentanților instituționali ai puterii judecătorești, fiind inacceptabil ca participarea acestora să fie condiționată de ‘invitația primului-ministru’, precum se statuează în Decizia nr. 574/19.12.2025.

Astfel, precum rezultă din cuprinsul art. 1 alin. (3) din decizie, din componența comitetului fac parte reprezentanți ai cancelariei prim-ministrului și reprezentanți ai Ministerului Justiției, în calitate de membri permanenți, iar conform alin. (4) la lucrările comitetului pot participa, pe baza invitației prim-ministrului, reprezentanți ai altor autorități și instituții publice, ai societății civile și ai organizațiilor internaționale, comitetul fiind condus de reprezentantul Cancelariei prim-ministrului, care are calitatea de președinte.

Or, precum am expus anterior, rezultă cu evidență că sunt încălcate dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 care statuează în sensul că în cazul proiectelor de legi care interesează domeniul de activitate al justiţiei, comisiile de elaborare se instituie de Ministerul Justiţiei, iar în componenţa comisiei constituite se include un reprezentant al Consiliului Legislativ, desemnat de preşedintele acestuia.

Mai mult, conform art. 15 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr 561/2009, desfăşurarea întregului proces de consultare, atât cu cetăţenii şi cu asociaţiile legal constituite, cât şi consultarea preliminară interinstituţională, cade în sarcina exclusivă a iniţiatorului. Or, conform H.G. nr. 652/2009, în domeniul legilor justiței inițiator este Ministerul Justiței, iar nu prim-ministrul, care potrivit art. 28 alin. (1) din Codul administrativ are doar atribuția de a coordona activitatea membrilor Guvernului, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită, potrivit principiului autonomiei competenței administrative.

În aceste condiții, subliniem că prin emiterea actului adminstrativ individual a cărui suspendare o solicităm se conturează ideea unei eludări a rolului esențial al Ministerului Jusției în inițierea proiectelor de acte normative în domeniul justiției și preluarea abuzivă a acestei atribuții de către prim-ministru. Cu alte cuvinte, comitetul condus de reprezentantul Cancelariei prim-ministrului se subrogă în mod inadmisibil în atribuțiile legale ale Ministerului Justiției, situație ce constituie un exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. O dovadă în plus în acest sens este și faptul că potrivit art. 1 alin. (4) din decizie, prim-ministrul decide invitații care participă la lucrările comitetului, iar potrivit art. 5 alin. (1) din decizie, în lipsa consensului membrilor comitetului, rolul decizional este atribuit prim-ministrului, căruia i se comunică opțiunile identificate pe baza unei analize comparative.

IV.2 În ceea ce priveşte cea de-a doua cerinţă, facem trimitere la art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ce defineşte paguba iminentă ca fiind ‘prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public’.

Sub acest aspect, vă rugăm să observați că în cauză este îndeplinită cerința perturbării previzibile grave a funcționării întregului sistem judiciar întrucât instabilitatea și lipsa de previzibilitate legislativă au un impact imediat negativ major asupra funcționării justiției, subminând în mod serios și previzibil funcționarea normală și credibilitatea sistemului judiciar, ceea ce afectează realizarea unui act de justiție de calitate (fiind afectați în mod direct inclusiv justițiabilii).

Astfel, constituirea și organizarea nelegală și intempestivă a unui comitet pentru analiza și modificarea legislației din domeniul justiției, în contextul în care ultimele modificări ample și substanțiale ale legilor justiției au avut loc recent în anul 2022 (prin Legea nr. 303/2022, Legea nr. 304/2022 și Legea nr. 305/2022), iar în cursul anului 2025 au avut loc încercări repetate de modificare a statutului magistratului (sub aspectul condițiilor de pensionare, condiții ce au fost deja modificate prin Legea nr. 303/2022), conduce la o instabilitate legislativă, o stare de incertitudine juridică și o lipsă de previzibilitate cu privire la legislația din domeniul justiției, fără o justificare temeinică, cu consecințe imediate negative asupra sistemului judiciar și a actului de justiție.

În concret, decizia atacată a fost emisă cu ignorarea tuturor argumentelor vizând necesitatea unei stabilități normative în domeniul justiției, dar și pertinența soluțiilor normative adoptate în anul 2022, evaluate pozitiv atât de sistemul judiciar, cât și de organismele internaționale.

Astfel, deși Comisia de la Veneţia a subliniat, în Opinia nr. 950/2019, că modificările frecvente și rapide ale legislației privind statutul judecătorilor și procurorilor pot afecta grav independența justiției, în ultimii 7 ani au intervenit 10 modificări ale statutului judecătorilor și procurorilor. În concret, din anul 2018 până în anul 2022 când a fost abrogată, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor a fost modificată de 8 ori, și anume prin Legea nr. 242/2018, O.U.G. nr. 92/2018, O.U.G. nr. 7/2019, O.U.G. nr. 12/2019, Legea nr. 239/2019, Legea nr. 86/2021, Legea nr. 313/2021. Mai mult, la un interval de mai puțin de un an de la adoptarea noului statut al judecătorilor și procurorilor prin Legea 303/2022 a intervenit o nouă modificare de substanță prin Legea nr. 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Subliniem că soluțiile adoptate prin noile legi ale justiției care au intrat în vigoare în anul 2022 răspund nevoilor din sistem și standardelor impuse de documentele internaționale. Acest aspect este confirmat și prin ridicarea Mecanismului de cooperare și verificare pentru România care a avut loc în anul 2023, deci după intrarea în vigoare a noilor legi ale justiției. În plus, niciuna din recomandările cuprinse în rapoartele Comisiei Europene privind statul de drept elaborate după ridicarea mecanismului de cooperare și verificare pentru România în anul 2023 și deci după intrarea în vigoare a noilor legi ale justiției nu a vizat modificarea acestora. Totodată, evaluările privind intrarea în spaţiul Schengen şi procedura de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) au relevat existenţa unui stat de drept funcţional, inclusiv din perspectiva sistemului de justiție.

Așa cum arătat în justificarea cazului bine justificat, decizia atacată a fost emisă intempestiv cu nerespectarea mai multor dispoziții legale, fără o fundamentare solidă, fapt care subminează grav capacitatea sistemului judiciar de a funcționa eficient și de a asigura un proces echitabil într-un termen rezonabil, conducând în mod cert la perturbarea previzibilă gravă a funcționării eficiente a întregului sistem judiciar și la afectarea justițiabililor.

De asemenea, învederăm instanței faptul că instabilitatea legislativă și insecuritatea juridică au condus la crearea unui deficit major de personal în sistemul de justiție (fiind plecări masive din sistem ca urmare a pensionării sau a demisiei), precum și la scăderea dramatică a atractivității profesiei, numărul de candidați înscriși la concursurile de admitere în profesie fiind într-o continuă scădere în ultimii ani.

Subliniem că posibilitatea anulării deciziei atacate nu poate goli de conținut instituția juridică a suspendării executării actului administrativ, concepută ca măsură de protecție când există un risc iminent de vătămare și, în același timp, ca măsură de evitare a exercitării abuzive a prerogativelor autorităților publice.

În aceste condiții, pentru motivele arătate, considerăm că este întrunită condiția existenței unei pagube iminente, în sensul prevederilor art. 14 coroborate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, îndeplinirea acesteia decurgând ca o consecință firească din nerespectarea prevederilor legale și din consecințele imediate negative pe care această decizie le produce asupra sistemului judiciar.

În raport de aceste elemente, apreciem că sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, sens în caresolicităm instanței să admită cererea de suspendare a Deciziei nr. 574/2025 privind constituirea, organizarea și atribuțiile Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1182 din 19 decembrie 2025 până la soluționarea în fond a cauzei prin care solicităm anularea actului vădit nelegal”.

* Citiți aici întreaga cerere de suspendare