Clădire achiziționată de Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava la Botoșani. În 2026 vor fi pregătite dosarele de autorizare pentru primele programe de studii. Prima admitere, în 2027 – Radio TOP Suceava 104FM

Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava a achiziționat un imobil în municipiul Botoșani, pentru extinderea activității educaționale în această localitate. Clădirea se află în Piața Revoluției, nr. 9, iar terenul i-a fost concesionat USV printr-o decizie a Consiliului Local Botoșani.

Rectorul USV, Mihai Dimian, și-a informat colegii că pe 17 decembrie a fost semnat contractul de vînzare – cumpărare a imobilului, care are o suprafață construită desfășurată de 4.384,47 mp. Clădirea a fost achiziționată la prețul de 5,2 milioane de lei.

Conform domnului Dimian, ”cu aprobarea Ministerului de utilizare a soldului universităţii, plata imobilului a fost făcută la începutul acestei săptămâni, din soldul universităţii (neafectând bugetul curent de venituri – cheltuieli disponibil pentru anul 2025)”.

Mihai Dimian mai spune că ”pe parcursul anului 2026 vom pregăti dosarele de autorizare pentru programele de studii ce vor fi înființate într-o primă etapă, împreună cu un centru interdisciplinar de cercetare, şi vor fi efectuate vizitele de evaluare necesare în noile spaţii. Ulterior, vom demara o campanie de promovare a noilor programe şi vom organiza prima sesiune de admitere pe parcursul anului 2027.  În această perioadă de pregătiri, clădirea va fi închiriată de către Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Botoşani (în baza unui contract pre-existent, ce expiră în aprilie 2027) şi Banca Comercială Română, urmând să continuăm şi în viitor colaborarea cu BCR pentru aproximativ  20% din spaţiu (875 m.p.)”.

Rectorul mai spune că ”deşi vom continua demersurile de dezvoltare a infrastructurii universitare prin colaborarea cu autorităţile publice din judeţul Botoşani, cred că putem considera îndeplinite cele două puncte din planul managerial asumat pentru perioada 2024 – 2029 referitoare la:  pregătirea cadrului legal și dezvoltarea infrastructurii necesare înființării unei extensii USV in exteriorul județului Suceava; dezvoltarea infrastructurii necesare înființării unui centru USV de cercetare in exteriorul județului Suceava”.

FOTO. Subliniere de la domnul Dimian: ”poza e actuală, dar sigla e simulată”.

Source URL: https://www.radiotop.ro/educatie/cladire-achizitionata-de-universitatea-stefan-cel-mare-suceava-la-botosani-in-2026-vor-fi-pregatite-dosarele-de-autorizare-pentru-primele-programe-de-studii-prima-admitere-in-2027.html


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.