Afirmații incredibile făcute de judecătorul Cătălin-Constantin Mihai (foto) de la Curtea de Apel Ploiești la consultarea de la Palatul Cotroceni pe care președintele Nicusor Dan a ținut-o cu magistrații la finele anului trecut, în 22 decembrie 2025.

Mihai (care acum activează la Secția de contencios a CA Ploiești, dar care a judecat și în domeniul penal) s-a arătat deranjat de faptul că inculpații vin cu prea mulți avocați, care „își permit să tragă de timp”. Iar acesta ar fi motivul pentru care dosarele ajung să se prescrie, a explicat magistratul, adăugand că, printr-o asemenea practică, instanțele românești ajung să semene cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În acest context, remediul propus de către Catalin Mihai este ca dosarele penale grele să fie gestionate de câte un singur complet, care să dea termene în fiecare zi până când va soluționa aceste spețe.

Nicușor l-a pus la punct de două ori

În aceeași întâlnire, divagațiile judecătorului Constantin Mihai l-au făcut pe președintele Nicușor Dan să-i atragă atenția de două ori să revină la subiect. Dacă prima a fost cea de mai sus (privind inculpații care „își permit să tragă de timp”), a doua dintre aceste divagații a avut în vedere revenirea la închisorile pentru datornici. În acest punct, magistratul a ajuns chiar sa rememoreze un episod în care a văzut pe geamul instanței un muncitor adormit pe o creangă – semn că acel muncitor nu își făcea treaba bine. Evident: judecătorul a fost adus cu picioarele pe pământ, amintindu-i-se că o asemenea prevedere (adică revenirea la închisoarea datornicilor) încalcă jurisprudența CEDO.

Iată schimburile de replici dintre Cătălin Mihai și Nicușor Dan (vezi video):

„Cătălin-Constantin Mihai: Ce soluții am putea avea pentru normarea muncii? Stau și mă gândesc ce soluții am putea avea. Am gândit niște propuneri legate de următoarele aspecte.

Unu: taxele judiciare de timbru sunt absolut derizorii. Taxele judiciare de timbru se suportă de către partea care investește în proces prima dată, dar finalmente ea va cădea în sarcina părții care pierde procesul. Majorând taxele judiciare de timbru, n-o să mai promoveze justițiabilul o cerere șicanatorie, știind că oricum o pierde, dar vrea vrea neapărat să se adreseze instanței, eventual să țină trei-patru instanțe ocupate cu speța respectivă pentru că și permite. Deci taxele judiciare de timbru sunt o problemă.

Doi: volumul de muncă al secțiilor penale: 30%-40% [infracțiuni] rutiere și, uite, îți dă Dumnezeu și un dosar din ăsta foarte greu. Ce faci când tu ai acest dosar foarte greu și, cu toate astea, îți mai vin multe, multe, multe altele? Departe de mine! Nu vreau să fiu părtinitor aici, dar judecătorul este singur pe dosar, pe cele 300 de volume. Procurorul atunci când a desfășurat ancheta a avut în stânga și în dreapta dumnealui, dacă a avut șansa, doi ofițeri de poliție judiciară care au alergat după martori, i-au adus acolo când a zis procurorul, a dat mandat de aducere, au sosit repede. Lucrurile se pot desfășura mai rapid, pentru că te bazezi pe o echipă. La magistrați, la judecători, când ajunge dosarul, nu te mai bazezi decât pe ține și pe grefierul care emite citații.

Mai mult decât atât: nu ai doar dosarul ăsta de 300 de volume în lucru; mai ai și altele. Și altele, și altele, și altele, și altele. Și la sfârșit de an, când se numără la bilanț rezultatele, te întreabă: ‘Dar câte ai soluționat?’ Nu-i pasă evaluării respective că tu ai avut un dosar și că ai lucrat în ăla și că nu le-ai scos pe celelalte. Trebuia să le scoți și pe celelalte.

Așa că, din punctul meu de vedere, o altă propunere pentru secția penală a volumului de muncă este că atunci când un judecător primește o astfel de șansă să se afirme, într-un dosar de genul ăsta, de DIICOT sau DNA, că acestea sunt foarte grele, foarte complexe, cu mulți inculpați, cu multe fapte…

Fiecare vine cu câte doi-trei avocați. La parchet sunt mai cuminți, pentru că știu că poate că au mai făcut și alte lucruri la viața lor și îi mulțumește lui Dumnezeu că doar pe faptele respective se desfășoară ancheta.

Dar la noi suntem ca la CEDO. Adică vin cu doi-trei-patru avocați. Ce să spun… Dacă în calea de atac unde am lucrat eu pe secție penală nu ai un apel al parchetului, te trezeșți că chiar ești o instanță CEDO. Și își permit să tragă de timp. De asta s-a ajuns la prescriere. Își permit să tragă de timp, pentru că își iau foarte mulți avocați, invocă tot felul de chestiuni… Codul de procedură penală s-a modificat și permite tot felul de chestiuni.

De aceea susțin că un dosar greu trebuie să fie alocat unui singur complet și completul ăla să se ocupe de acel dosar până îl scoate. Să dea termene de la zi la zi și uite așa n-o să se mai ajungă la prescripție! (…)

Nicușor Dan: Cred că ne-am îndepărtat puțin. Adică cred că obiectul discuției, evident, sunt multe chestiuni între cele pe care le-am primit inclusiv scris, care se referă la condiții de muncă (foarte importante), la normarea muncii (foarte importante), dar cred că… Sau, în fine, aveți deplină libertate să spuneți ce vreți aici, dar cred că chestiunea fundamentală pentru care ne-am întâlnit azi sunt aceste sesizări de o interferență cumva injustă în carieră și în procedururile care țin de organizarea activității de magistrat. Și cred că ar trebui să ne concentrăm la acestea în discuție. (…)

Cătălin-Constantin Mihai: Raportat la încercarea de a angrena poliția judiciară mai aproape de către procuror. Poliția, într-adevăr, are mult prea mult de lucru în teritoriu ca să-și facă treaba 100%. Și înțeleg Ministerul Public, reprezentanților prezenți astăzi aici, că își doresc să aibă polițiștii judiciari cât mai aproape de dumnealor. Dar de ce are poliția multe chestiuni administrative, cărora efectiv nu le mai face față? Pentru că, din punctul meu de vedere, este mult prea permisivă legea când vine vorba de înlocuirea sancțiunilor contravenționale cu muncă în folosul comunității.

Poți să ai 200 de amenzi contravenționale pe care le-ai comis, ai fost sancționat și ceea ce poate face judecătorul când îți înlocuiește amenzile contravenționale cu muncă în folosul comunității este să-ți dea maxim 300 de ore de muncă în folosul comunității. Unde te duci la primărie? Unde te duci cu un certificat medical? Că acuma, pe bună dreptate: majoritatea au câte o afecțiune. Și primarul este pus în situația de a te pune să faci ceva minim posibil. Eu l-am văzut pe un astfel de domn care tăia o cracă de la un copac. Eu eram în judecătorie și mă uităm la el și a adormit pe cracă. Deci nu exagerez. Deci a adormit efectiv pe copac, așa.

S-a ajuns la o glumă, din păcate. În condițiile în care economia statului nu bubuie, eu cred că e un moment bun să renunțăm la această prevedere și să revenim la dispozițiile anterioare, care prevedeau înlocuirea anumitor sancțiuni contravenționale (cele care, într-adevăr, sunt grave, vatămă ordinea publică) cu închisoare contravențională. Bineînțeles: cu prealabilă cercetare judecătorească de către un judecător independent, imparțial și, eventual, chiar și cu o cale de atac.

Nicușor Dan: Din nou ne-am îndepărtat de organizarea judiciară.

Cătălin-Constantin Mihai: Nu, nu este, pentru că aportul asta de muncă pe care polițiștii, săracii, îl aduc societății (dau amenzi, care nu se întâmplă nimic cu ele), ar putea să fie mutat acest aport de muncă către parchet. Dar ei trebuie să dea amenzile alea. Și acelor destinatari, contravenientii care n-au nimic pe numele lor, nu le pasă. ‘A, ai venit să-mi dai o amendă. Mai da-mi și mâine una! Te invit’.

Nicușor Dan: Cunosc”.