Ședințele săptămînale ale inspectorilor școlari nu vor mai avea loc doar în municipiul Suceava, ci și în teritoriu – Radio TOP Suceava 104FM

Începînd de anul viitor, ședințele săptămînale ale inspectorilor școlari nu vor mai avea loc doar în municipiul Suceava, ci și în teritoriu, pentru a fi cunoscute mai bine problemele cu care se confruntă școlile din județ. Anunțul a fost făcut în premieră în cadrul unei emisiuni la Radio Top de șeful Inspectoratului Școlar, Ciprian Anton.

Acesta a declarat: ”Voi încerca să descentralizez, să spun așa, ceea ce înseamnă ședințele de colectiv ale Inspectoratului. Noi, săptămînal ne întîlnim lunea și analizăm ceea ce urmează în săptămîna în curs și ce-a fost în săptămîna trecută. Aceste ședințe nu vor mai avea loc doar la Suceava, ne vom duce în tot județul Suceava”.

Domnul Anton a adăugat: ”Spre exemplu, săptămîna viitoare mergem la Fălticeni. Încercăm să vedem ce probleme sînt în zona Fălticeni, după care mergem la Cîmpulung, după care mergem la Vatra Dornei, după care mergem la Siret. Adică, încercăm să mergem aproape de colegii noștri directori”.

La Inspectoratul Școlar lucrează 30 de inspectori, iar majoritatea nu locuiesc în municipiul Suceava, ci în diverse zone ale județului.

 

Source URL: https://www.radiotop.ro/educatie/sedintele-saptaminale-ale-inspectorilor-scolari-nu-vor-mai-avea-loc-doar-in-municipiul-suceava-ci-si-in-teritoriu.html


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.