Acțiunile au vizat, cu prioritate, utilizarea aparatelor alcooltest și drugtest, în scopul identificării persoanelor care aleg să conducă vehicule sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise.
În urma activităților desfășurate, au fost efectuate 564 de testări cu aparatul alcooltest, dintre care 8 au avut rezultat pozitiv.
De asemenea, au fost realizate 5 testări pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, fiind identificată o persoană cu rezultat pozitiv.
Polițiștii rutieri reamintesc faptul că alcoolul și substanțele psihoactive afectează grav capacitatea de a conduce, punând în pericol atât viața conducătorilor auto, cât și a celorlalți participanți la trafic.
Source URL: https://infotulcea.ro/examen-in-trafic-opt-soferi-tulceni-au-picat-la-alcooltest-si-unul-la-drugtest/
