Mesaje sfâșietoare și cont bancar deschis pentru familia preotului de la Vatra Dornei, greu încercată în ziua de Bobotează – SuceavaLIVE

Comunitatea din Vatra Dornei este în doliu după pierderea tragică a lui Matei Cozma, elev al Liceului Teoretic „Ion Luca”. Moartea sa fulgerătoare a lăsat un gol profund în rândul colegilor și profesorilor, care au transmis un mesaj de adio plin de durere și recunoștință pentru un copil apreciat pentru bunătate, seriozitate și credință.
„Cu inimile îndurerate și cu sufletele copleșite de tristețe, noi, colegii de clasă și profesorii tăi, ne luăm rămas-bun de la tine, Matei Cozma,drag copil cu chip blând și suflet ales.
Școala a început fără tine în bancă. Locul tău a rămas gol, iar liniștea ta, care odinioară aducea pace, apasă acum inimile noastre. Ne lipsește prezența ta discretă, privirea senină, seriozitatea și responsabilitatea cu care îți trăiai fiecare zi. Ai fost un elev model, un coleg respectuos, un tânăr crescut în credință și bunătate, fiu de preot și fiu al unei familii care te-a dăruit acestei lumi pentru a fi lumină.
Delicatețea ta sufletească, bunul-simț și blândețea cu care îi tratai pe cei din jur rămân o lecție vie pentru noi toți. Ai trecut prin viața noastră prea repede, dar ai lăsat urme adânci și curate.
Ne rugăm ca Dumnezeu să te odihnească în pace, să te așeze între cei drepți și să aducă mângâiere familiei tale îndurerate. Pentru noi, vei rămâne mereu parte din clasă, parte din școală, parte din inimile noastre.
Drum lin spre Lumină, Matei! Nu te vom uita”, au transmis profesorii și elevii de la Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei.
Pentru a sprijini cheltuielile medicale și procesul de recuperare al victimelor, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a pus la dispoziție următoarele conturi:
 Cont RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
Cont EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110
 Beneficiar: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
 Mențiune obligatorie: COZMA
Telefon informații: 0756 617 617
Sursa foto: Radio Dorna

5 Responses

  1. mihai grigore

    : _cum procedează cei din Antarctica in acest sens ?_ prefectul _ poate decide suspendarea temporară traficului în caz _ de _ pericol imanent _ pentru șofer și pieton !?*_:

    Răspunde

  2. mihai grigore

    :_ de aceea _ trebuie _ e necesar _ sa folosim dronele la a cara medicamente și alimente pentru comunitățile izolate _ și _ nu _ pentru a cara bombele de decimare in masa a populației _ bolojan’ încalcă flagrant constituția după ce cu caritasul lor din Ardeal pe decis să creeze un algoritm de furt al pământurilor țăranilor din Romania _ prilej pentru președinte de a creste în procente prin sesizarea CCR !?*_:

    Răspunde

Lasa un raspuns Anuleaza raspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Source URL: https://suceavalive.ro/mesaje-sfasietoare-si-cont-bancar-deschis-pentru-familia-preotului-de-la-vatra-dornei-greu-incercata-in-ziua-de-boboteaza/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.