Accident rutier la intrarea în Remetea Mare: o femeie a ajuns la…

AcasăEvenimentAccident rutier la intrarea în Remetea Mare: o femeie a ajuns la…

Accident rutier la intrarea în Remetea Mare: o femeie a ajuns la spital

DISTRIBUIȚI

Un accident rutier a avut loc vineri, 19 decembrie, la intrarea în localitatea Remetea Mare, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă după ce șoferul a pierdut controlul direcției de mers.

Potrivit primelor informații, un bărbat în vârstă de 64 de ani conducea un autoturism dinspre autostrada A1 către Remetea Mare. Ajuns în zona sensului giratoriu de la intrarea în localitate, acesta ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina a escaladat sensul giratoriu.

În urma impactului, o femeie de 58 de ani, pasageră în autoturism, a fost rănită. La fața locului a intervenit un echipaj medical, care i-a acordat primele îngrijiri, victima fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare. Starea acesteia urmează să fie stabilită de medici.

Polițiștii s-au deplasat la locul accidentului și au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier. Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate pe durata intervenției echipajelor.

Comentarii

comentarii

Source URL: https://www.ziuadevest.ro/accident-rutier-la-intrarea-in-remetea-mare-o-femeie-a-ajuns-la-spital/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.