Cel mai vocal membru PSD anti Liviu Dragnea: PSD ar trebui să-l îndepărteze pe Dragnea de la conducere

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat că PSD nu ar trebui să organizeze mitinguri „împotriva statului paralel”, întrucât nu „avem încă o definiție a statului paralel”, dar și că Partidul Social Democrat ar trebui să îl îndepărteze pe Liviu Dragnea de la conducere, dacă vrea să mai aibă credibilitate în fața alegătorilor.

Într-un interviu acordat RFI, Mihai Chirica afirmă că liderul PSD „este nociv, a reuşit să vicieze şi dogmatic, dar şi administrativ acest partid, nu asistăm decât la ieşiri explozive şi lipsite de conţinut din partea unor foşti lideri ai Partidului România Mare, ştim foarte bine ce vizibilitate naţională şi internaţională avea acest partid prin liderii săi şi să aducă în discuţie o altă conducere care să poată reaşeza stânga din România sau centru-stânga din România exact acolo unde ar trebui să fie ea acum, în contexul european în care ne aflăm”.

„(PSD poate) Să piardă foarte mult în ceea ce priveşte credibilitatea şi încrederea românilor faţă de programul de guvernare propus şi mai ales credibilitatea României la nivel internaţional. Noi nu suntem aserviţi, am auzit nişte aberaţii undeva din sudul ţării, dintr-un judeţ, pronunţate din păcate de către un senator, noi nu suntem aserviţi, dar nu putem să rămânem nici cu gura căscată, aşteptând să se întâmple o minune, când paşii care se fac în interiorul ţării faţă de relaţiile noastre internaţionale sunt paşi greşiţi”, consideră primarul Iaşiului.

Chirica s-a declarat și împotriva deciziei PSD de a organiza mitinguri în mai multe orașe din țară: „Răspunsul este evident nu, pentru că nu avem încă o definiţie a statului paralel. Mă consider totuşi un om care a mai citit câteva cărţi de-a lungul carierei mele şi vieţii mele şi n-am găsit încă o definiţie clară a statului paralel, ca să văd motivul pentru care să protestăm. De regulă, orice manifestaţie publică, indiferent dacă este politică sau nu are un scop, în a atrage atenţia asupra unui lucru concret, care poate fi definit şi înţeles de cealaltă parte a populaţiei, care nu participă la acea manifestaţie, dar care ar putea afla că există o problemă undeva. În situaţia de faţă nu văd faţă de ce protestăm sau faţă de ce ar trebui să protestăm, ca să atragem atenţia opiniei publice”, spune Mihai Chirica.

Primarul Iașiului a fost suspendat din funcţiile de conducere din PSD, în urma mai multor declarații provocatoare la adresa deciziilor luate în partid, dar și a liderului PSD Liviu Dragnea. Chirica a ieșit la rampă cu critici încă din luna februarie, când guvernul Grindeanu a încercat să treacă deja celebra OUG 13.

 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/cel-mai-vocal-membru-psd-anti-liviu-dragnea-psd-ar-trebui-sa-l-indeparteze-pe-dragnea-de-la-conducere-840022


Analyse


2025-03-21 12:55:53

General Sentiment: negative (score: -0.6 magnitude: 1.5)

Subject: Critica lui Mihai Chirica la adresa PSD

Entity Sentiment:

  • Mihai Chirica: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 5)
  • Liviu Dragnea: negative (score: -0.7 magnitude: 0.9, occurrence: 4)
  • Partidul Social Democrat: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • RFI: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Partidul Romania Mare: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Guvernul Grindeanu: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Mihai Chirica critica conducerea PSD si pe Liviu Dragnea, sustinand ca partidul ar trebui sa-l inlature pe Dragnea pentru a-si pastra credibilitatea.

Summary: Mihai Chirica, primarul Iasiului, critica conducerea PSD si pe Liviu Dragnea, afirmand ca partidul ar trebui sa-l inlature pe Dragnea pentru a-si pastra credibilitatea in fata alegatorilor. Chirica considera ca Dragnea este nociv pentru partid si ca PSD ar putea pierde credibilitatea atat pe plan national, cat si international. El se opune organizarii de mitinguri impotriva unui ‘stat paralel’ nedefinit si critica deciziile recente ale partidului. Chirica a fost suspendat din functiile de conducere din PSD dupa mai multe declaratii provocatoare.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.