Cum a ajuns firma lui Gabriel Almăjan să primească două autorizații pe același teren, fără PUD

Cum a ajuns firma lui Gabriel Almăjan să primească două autorizații pe același teren, fără PUD

Direcția de Urbanism, Comisia de Circulație și Poliția Locală au avizat proiectele ATG Studio, deși documentațiile au parcări insuficiente, distanțe neconforme și un regim de înălțime nepotrivit pentru strada Agricultorilor.

Două autorizații pe același teren, fără documentația cerută de lege. Direcția de Urbanism condusă de arhitectul-șef Gabriel Almăjan, Comisia de Circulație a viceprimarului Ruben Lațcău și Poliția Locală au aprobat proiectele firmei familiei Almăjan.

Pe un teren situat între străzile Grigore Alexandrescu și Agricultorilor, Primăria Timișoara a emis două autorizații de construire pentru două blocuri cu regim P+4. Documentele arată o suprapunere directă între funcția publică și activitatea privată a unor persoane din conducerea administrației, precum și încălcări clare ale legislației privind urbanismul, parcările și siguranța la incendiu. Proiectele duc la firma ATG Studio SRL, fondată de actualul arhitect-șef al orașului, Gabriel Almăjan, iar aprobările au venit din structuri controlate de aceiași oameni.

Primăria a emis pentru SC Jacob Agricol SRL două autorizații distincte. Prima, AC 225 din 7 mai 2025, este bazată pe certificatul de urbanism emis la 17 decembrie 2024 și are drept proiectant firma Arh-Rom SRL. A doua, AC 733 din 20 octombrie 2025, se bazează pe certificatul de urbanism emis la 1 aprilie 2025 și este elaborată de ATG Studio SRL. Ambele proiecte prevăd câte un bloc P+4 cu 18 apartamente și spații comerciale la parter. Documentațiile tehnice confirmă că pe același teren există o clădire existentă și este propusă o clădire nouă, ceea ce înseamnă două corpuri independente.

Corespondența depusă la Primărie arată că toate documentele pentru ambele proiecte au fost trimise de la aceeași adresă: office@atgstudio.ro. Deși în acte apar două firme diferite, materialele au fost transmise în mod direct de firma ATG Studio SRL, societate fondată de arhitectul-șef Gabriel Almăjan, firmă care a rămas în familie după numirea sa în funcția publică. Direcția de Urbanism condusă de același Gabriel Almăjan a avizat documentațiile și a susținut emiterea ambelor autorizații.

Legislația prevede că edificarea unei noi clădiri pe un teren unde există deja o construcție necesită întocmirea unui Plan Urbanistic în Detaliu. Această etapă stabilește modul de amplasare, relația cu imobilele vecine, circulațiile, accesurile auto și numărul de locuri de parcare. În documentațiile depuse este menționat clar faptul că rezultă două corpuri de clădire pe același lot, însă PUD nu a fost realizat. Autorizația AC 733/2025 a fost emisă fără documentația obligatorie prevăzută de Legea 350/2001, Legea 50/1991 și PUG Timișoara.

În privința parcărilor, normativul în vigoare impune un minim de 21 de locuri pentru 18 apartamente, la care se adaugă locuri suplimentare pentru funcțiunea comercială. Ambele proiecte prevăd doar 14 locuri de parcare. Mai mult, unele dintre acestea sunt amplasate la o distanță mai mică de 6 metri față de clădirea vecină din nord, contrar cerințelor aplicabile privind protecția la incendiu.

Clasificarea străzilor reprezintă un alt element esențial. Terenul este încadrat în zona urbanistică RrM3, destinată arterelor principale. Strada Grigore Alexandrescu corespunde acestei categorii. A doua clădire însă, care face obiectul AC 733/2025, are accesul pe strada Agricultorilor, o stradă de rang 3, îngustă și formată exclusiv din locuințe individuale. Pentru acest tip de stradă nu sunt permise clădiri colective P+4 fără documentație urbanistică specială. Documentația depusă nu respectă frontul construit, nu justifică integrarea în zonă și nu ține cont de regimul de înălțime al imobilelor existente.

Proiectele au fost avizate și de Comisia de Circulație a municipiului Timișoara, structură care aprobă accesurile auto, soluțiile de trafic și parcările. Comisia este condusă de viceprimarul Ruben Lațcău, iar din componența sa fac parte Mihai Florescu, Ioan Ganciov, reprezentanți ai Poliției Rutiere și directorul adjunct al Poliției Locale, Dumitru Domășnean. Comisia a aprobat documentațiile în forma depusă, inclusiv parcările subnormative, circulațiile neconforme și accesul pentru o stradă secundară care nu permite, conform PUG, dezvoltarea unui bloc P+4.

Poliția Locală apare în lanț atât prin directorul adjunct Dumitru Domășnean, membru al comisiei, cât și prin prezența pe teren la intervenții urbanistice. Până în acest moment, instituția nu a oferit date privind verificările legate de distanțe, retrageri și conformitatea parcărilor.

Un arhitect profesionist consultat de noi, a confirmat că lipsa PUD-ului face ca a doua autorizație să fie emisă cu încălcarea legislației în vigoare, iar neconformitățile privind parcările, distanțele legale și clasificarea străzii reprezintă elemente care nu ar fi permis avizarea proiectului într-o procedură normală.

Documentele și avizele din dosar arată un lanț administrativ care se închide în interiorul aceleiași administrații: firma familiei arhitectului-șef elaborează proiectele; Direcția de Urbanism condusă de acesta le avizează; Comisia de Circulație condusă de viceprimarul Ruben Lațcău le aprobă partea de acces și parcări; Poliția Locală, reprezentată prin directorul adjunct Dumitru Domășnean, participă la proces prin vot și prin prezența în teren.

Pentru clarificarea completă a situației sunt necesare publicarea avizelor ISU, a proceselor-verbale ale Comisiei de Circulație, a documentelor analizate în CTATU și a justificărilor urbanistice utilizate pentru emiterea celor două autorizații de construire pe același teren. Documentele existente arată că procedura PUD a fost omisă, parcările nu respectă norma, distanțele nu respectă cerințele de siguranță, iar clasificarea stradală a fost tratată în mod convenabil pentru a permite ridicarea celei de-a doua clădiri.

Cum a ajuns firma lui Gabriel Almăjan să primească două autorizații pe același teren, fără PUD

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Source URL: https://voceatimisului.ro/cum-a-ajuns-firma-lui-gabriel-almajan-sa-primeasca-doua-autorizatii-pe-acelasi-teren-fara-pud/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.