Primăria Timișoara încearcă să obțină finanțare europeană pentru două proiecte complexe, în valoare de aproape 300 de milioane de lei. Este vorba despre Inelul II de circulație și Magistrala Verde, pentru care a au fost depuse cererile pentru finanțare.
Prima investiție, cu o valoare estimată la 136 milioane lei, va lega zona Lipovei de Complexul Studențesc, fără ca șoferii să fie nevoiți să treacă prin centrul Timișoarei.
Mai exact, șoferii vor ajunge din zona mall-ului până pe Pestalozzi, pe următorul traseu: bulevardul Antenei, strada Enric Baader, Înfrățirii, zona Isho, Splaiul Proropop Meleție Drăghici, apoi se va trece peste Bega, spre Splaiul Nistrului, iar de aici șoferii vor continua până în zona sensului giratoriu dintre bulevardul Corneliu Coposu și strada J.H. Pestalozzi.
Pe acest traseu, proiectul prevede extinderea la patru benzi de circulație, două pe sens, pe o lungime de aproximativ 1,1 kilometri, precum și prin construirea unui pod rutier și a unui pod pietonal peste Bega în zona Ilsa/Isho.
Investiția include și reamenajarea unor artere secundare pe o lungime de peste 1,5 kilometri. Astfel, în proiect au fost incluse străzile Enric Baader (tronson Înfrățirii – Take Ionescu), bulevardul Take Ionescu (tronson Baader – Înfrățirii – Acad. Dimitrie Gusti), strada Acad. Dimitrie Gusti (tronson Take Ionescu – Andrei Mocioni), Splaiul Protopop Meleție Drăghici, strada Andrei Mocioni, Splaiul Nistrului (tronson Sfetca – Micloși) și strada Acad. Corneliu Micloșii. De asemenea, trotuarele vor fi modernizate, iar pistele de biciclete, modernizate.
Primăria a solicitat 82,8 milioane de lei din fonduri nerambursabile pentru acest proiect.
Proiectul Magistralei Verzi reconfigurează peste 114.000 de metri pătrați de spațiu urban, din care jumătate carosabil. Pentru a reduce poluarea urbană, pe traseul Calea Șagului – Piața Maria, pe ambele sensuri, Magistrala dar și regenerarea zonei Mocioni asigură amenajarea unei benzi dedicate transportului public, cu excepția tronsonului Strada Dr. Pavel V. Ungureanu – Strada Eneas.
Configurarea benzilor auto va fi adaptată fiecărui tronson, în funcție de spațiul disponibil: două benzi auto pe sens de la Shopping City până la intersecția cu Bulevardul Dragalina, respectiv o bandă pe sens de la Bulevardul Dragalina până la podul Maria.
Totodată, aproape 20.000 de metri pătrați de trotuare vor fi reamenajați cu finisaje de calitate – piatră naturală și pavaj modern. Proiectul Primăriei Timișoara prevede și creșterea zonei verzi de la circa 14.000 de metri pătrați la peste 16.000 mp.
Proiectul are o valoare de 158 de milioane de lei, iar municipalitatea a solicitat 97,6 milioane de lei. Pentru ambele proiecte, diferența va fi acoperită din bugetul local.
”Împreună cu proiectele din zona Solventul, conexiunea ILSA/ISHO și Magistrala Verde sunt investiții strategice pentru dezvoltarea Timișoarei și pentru regândirea modului în care ne deplasăm în oraș. Fără finanțare europeană și muncă multă, aceste transformări ar fi rămas ani de zile pe hârtie. Mulțumesc echipelor din Primărie. Investițiile în infrastructură, în reducerea timpilor de deplasare și în alternative de transport pentru toată lumea înseamnă, în mod direct, un oraș mai conectat și mai atractiv”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Cele două proiecte au fost depuse spre finanțare prin Programul Regional Vest 2021-2027, Prioritatea 4 „Regiune cu mobilitate sustenabilă”.
Source URL: https://www.sursadevest.ro/primaria-timisoara-a-depus-pentru-finantare-europeana-proiectele-pentru-completarea-inelului-ii-de-circulatie-si-realizarea-magistralei-verzi/
