Înscrie-ți proiectul la Timotion 12 și mobilizează comunitatea pentru binele comun!
Timotion 12, cea mai amplă inițiativă filantropică cu componentă sportivă din vestul României, deschide oficial apelul de proiecte. Organizațiile neguvernamentale, grupurile de inițiativă și unitățile de învățământ public din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara sunt invitate să își înscrie proiectele până la data de 30 ianuarie 2026.
În această etapă, aplicanții pot propune proiecte fără a exista un număr prestabilit de finaliști. Selecția va fi realizată de un juriu, pe baza calității aplicațiilor și a impactului estimat în comunitate. Proiectele selectate vor fi anunțate public pe 10 februarie 2026.
Inițiativele alese vor fi promovate pe platforma www.timotion.ro, unde, începând din luna februarie 2026, se vor desfășura campaniile de strângere de fonduri. Participanții la cursele de alergare și pedalare își vor dona taxa de participare către proiectele preferate și vor putea mobiliza propriile comunități pentru a susține cauzele înscrise. De asemenea, sunt acceptate și donațiile directe, fără participarea la evenimentul sportiv.
Evenimentul sportiv principal Timotion 12 va avea loc pe 10 mai 2026, la Timișoara, și va reuni alergători, bicicliști, voluntari și echipe de proiect într-o zi dedicată mișcării, solidarității și implicării civice.
„Timotion este o mișcare a comunității care aduce oamenii împreună în jurul unor cauze relevante. La ediția 12, ne dorim să susținem proiecte care răspund unor nevoi reale și au capacitatea de a mobiliza și inspira oameni din întreaga regiune”, a declarat Daniela Chesaru, directoarea Fundației Comunitare Timișoara.
La rândul său, Alex Lorinți, președintele Asociației Alergotura, a subliniat impactul acumulat de-a lungul anilor: „Cu peste 35.000 de participanți și peste 4 milioane de lei strânși pentru proiecte comunitare, Timotion demonstrează că mișcarea poate fi o formă de generozitate. Continuăm să inspirăm un stil de viață activ și responsabil.”
Pentru a sprijini aplicanții, în perioada 8–28 ianuarie 2026, Fundația Comunitară Timișoara va organiza sesiuni de consiliere dedicate celor interesați să depună proiecte.
Mai multe informații despre apelul de proiecte, criteriile de selecție, ghidul aplicantului și calendarul complet al ediției sunt disponibile pe www.timotion.ro.
Timotion este organizat anual la Timișoara de Fundația Comunitară Timișoara și Asociația Alergotura, începând din 2015. An de an, mii de oameni se reunesc pentru a alerga sau pedala, a dărui și a schimba destine. Fie că sunt participanți, voluntari, donatori sau sponsori, toți fac parte dintr-o comunitate unită de dorința de a face bine.
Source URL: https://timisplus.ro/inscrie-ti-proiectul-la-timotion-12-si-mobilizeaza-comunitatea-pentru-binele-comun/



