Nu mai este nicio surpriză pentru nimeni că anul 2026 a venit cu taxe și impozite locale majorate semnificativ pentru locuințe și terenuri, dar și pentru mașini, câștiguri din investiții, venituri din chirii, platforme online și accize.
Una dintre cele mai importante modificări intrate în vigoare de la 1 ianuarie vizează impozitul pe clădiri.
Valorile impozabile cresc atât în mediul urban, cât și în mediul rural, ca urmare a actualizării grilelor prevăzute în Codul fiscal. În același timp, sunt eliminate reducerile de care beneficiau până acum locuințele construite înainte de 1990, ceea ce înseamnă că proprietarii de imobile vechi vor plăti impozite mai mari față de anii anteriori. Impozitul anual se calculează în continuare în funcție de suprafața locuinței, valoarea impozabilă stabilită prin noile grile și cota de impozitare decisă de autoritățile locale.
Cresc și impozitele pe terenuri, în special pentru terenurile intravilane, inclusiv cele cu destinație agricolă. Legea păstrează însă scutiri pentru terenurile din domeniul public, cele aparținând unităților de învățământ, cultelor religioase sau parcurilor industriale.
În ceea ce privește construcțiile agricole, precum sere, solarii, silozuri sau depozite, impozitarea acestora nu se aplică în 2026. Guvernul a decis amânarea măsurii, astfel că pe tot parcursul acestui an fermierii beneficiază de scutire totală.
Și regimul de impozitare a autoturismelor s-a schimbat semnificativ.
Pentru prima dată, mașinile electrice sunt impozitate, cu o sumă fixă de 40 de lei pe an, iar reducerea acordată vehiculelor hibride este limitată.
Pentru autoturismele cu motoare de până în 2 litri, nivelul impozitului diferă în funcție de norma de poluare, fiind mai ridicat pentru standardele Euro 0-Euro 3 și mai redus pentru Euro 5 și Euro 6.
Tot de la 1 ianuarie a intrat în vigoare taxa fixă de 25 de lei pentru toate coletele cu valoare sub 150 de euro provenite din afara Uniunii Europene.
Anul nou a adus și creșteri ale accizelor la alcool, bere, vin și carburanți, cu impact direct asupra prețurilor.
Plata impozitelor și taxelor va începe oficial, în majoritatea localităților, pe 8 ianuarie sau după această dată.
Autoritățile locale informează cetățenii că pentru plata integrală până la data de 31 martie 2026 se acordă o bonificație de 10%.
Source URL: https://newss.ro/2026/01/05/2026-anul-majorarii-impozitelor-si-taxelor/

