Instituțiile publice vor acorda și anul acesta vouchere de vacanță, însă numărul beneficiarilor va fi mai mic.
Valoarea acestora rămâne la 800 de lei, dar scade semnificativ limita de venit lunar până la care se acordă.
Potrivit legii, instituțiile de stat acordă anul acesta vouchere de vacanță în valoare de 800 de lei doar angajaților cu salarii de bază lunare mai mici sau egale cu 6.000 de lei.
Așadar, toți cei care au salarii nete peste această valoare și care au beneficiat până acum de vouchere nu vor mai avea dreptul la ele în 2026.
Anul trecut de voucherele de vacanță au beneficiat angajații cu salarii de bază nete de până la 8.000 de lei.
Pe de altă parte, a fost eliminată condiția anterioară de utilizare a tichetelor pentru plata a cel mult 50% din contravaloarea pachetelor de servicii turistice achiziționate în valoare de cel puțin 1.600 de lei.
Astfel, cei ce vor primi anul acesta vouchere de vacanță în valoare de 800 de lei nu vor mai fi nevoiți ca, la utilizarea lor, să pună și ei aceeași valoare la plata pachetelor turistice cu valoarea de cel puțin 1.600 de lei. Anul acesta voucherele pot fi folosite integral, indiferent de costul serviciului cumpărat.
În sectorul public, tichetele de vacanță se dau în funcție de bugetele alocate și după consultarea reprezentanților salariaților sau sindicatelor.
Pentru instituțiile centrale și locale, guvernul va stabili prin hotărâre modul de acordare, fără a reduce valoarea voucherelor stabilite anual.
În mediul privat, regulile au rămas neschimbate: angajații firmelor pot să primească vouchere de vacanță în limita a maximum șase salarii minime și nu există plafon de venit pentru acordarea acestora.
Source URL: https://newss.ro/2026/01/12/modificari-in-acordarea-voucherelor-de-vacanta/

