LA LIMITA BURNOUT-ULUI ÎN 2025

Un angajat român din patru s-a aflat într-o zonă de risc psihologic şi a fost la limita burnout-ului anul trecut, starea de bine a angajaţilor fiind într-o zonă funcţională, dar fragilă.

Principalele surse de epuizare au fost volumul mare de muncă, presiunea constantă a termenelor limită, precum şi lipsa echilibrului dintre viaţa personală şi cea profesională.

Doar 30 la sută dintre angajaţii români au indicat cu adevărat o stare de mulţumire ridicată, caracterizată prin relaţii sănătoase, autonomie, claritate şi percepţie de corectitudine la locul de muncă.

Datele mai arată că în 2025, peste 70 la sută dintre bărbaţi au înregistrat o satisfacţie mai mare la locul de muncă, segmentul de vârstă de 18-29 de ani fiind cel mai mulţumit.

Domeniile cu cel mai mare grad de satisfacţie la locul de muncă în 2025 au fost comerţ, vânzări, servicii bancare şi sănătate şi ONG.

La polul opus, angajaţii din domeniile IT&C şi administraţie publică au înregistrat cele mai mici niveluri de satisfacţie.

Indexul stării de bine a angajaţilor români a fost realizat în perioada noiembrie – decembrie 2025, pe un eşantion naţional de 1.000 de angajaţi din mediul urban.

Datele sunt relevante în contextul apariției un nou tip de concediu plătit în România. Este vorba despre câteva zile libere acordate direct de angajator pentru prevenirea epuizării profesionale, fenomen asociat stresului cronic la locul de muncă. Dacă proiectul de lege va fi adoptat, măsura ar urma să fie stabilită prin contractul colectiv de muncă sau prin regulament intern.

Source URL: https://newss.ro/2026/01/16/la-limita-burnout-ului-in-2025/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.