La data de 12 ianuarie , în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că a identificat trupul neînsuflețit al unei persoane într-o zonă împădurită din localitatea Movilița, unde se desfășoară activități de exploatare a materialului lemnos.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat că cele sesizate se confirmă. Trupul neînsuflețit aparține unui bărbat în vârstă de 58 de ani, angajat al unei societăți comerciale.
Din primele verificări a reieșit că acesta își desfășura activitatea împreună cu un alt bărbat, care la un moment dat, s-ar fi deplasat la o distanță mică față de acesta, pentru desfășurarea unor activități specifice, iar ulterior, la revenire, l-ar fi găsit pe colegul său decedat.
Nu au fost identificate urme vizibile de violență. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Source URL: https://blitz24.ro/stiri-judetene/actualitate-stiri-judetene/vrancean-de-58-de-ani-gasit-mort-intr-o-padure-din-comuna-movilita/
