Incendiu într-un apartament din Lugoj. 10 locatari au fost evacuați

AcasăEvenimentIncendiu într-un apartament din Lugoj. 10 locatari au fost evacuați

Incendiu într-un apartament din Lugoj. 10 locatari au fost evacuați

DISTRIBUIȚI

Pompierii din Lugoj au intervenit, duminică 21 decembrie, în jurul orei 14:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Cotu Mic din municipiu.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere, precum și o autoscară mecanică. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu degajări de fum într-un apartament aflat la etajul I al imobilului.
În momentul izbucnirii incendiului, în apartament nu se aflau persoane.

Zece locatari s-au autoevacuat în siguranță până la sosirea pompierilor, iar alți doi adulți și un minor au fost evacuați preventiv de către forțele de intervenție. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Incendiul a fost lichidat, acesta manifestându-se într-o singură încăpere, pe o suprafață de aproximativ 3 metri pătrați, fiind afectate obiecte de mobilier. Ulterior, pompierii au acționat pentru ventilarea spațiului și înlăturarea efectelor negative ale fumului.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric, generat de un corp de iluminat.

Comentarii

comentarii

Source URL: https://www.ziuadevest.ro/incendiu-intr-un-apartament-din-lugoj-10-locatari-au-fost-evacuati/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.