Expoziția „Marea Neagră la plural – Compoziții pentru ochiul sonor” / „Black Seas – Scores for the Sonic Eye”, semnată de artiștii Anca Benera și Arnold Estefán și curatoriată de Diana Marincu și Corina Oprea, este proiectul care va reprezenta România la cea de-a 61-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția. Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) anunță cu onoare participarea sa la această prezență de prestigiu în cadrul La Biennale di Venezia, în calitate de partener instituțional, marcând un moment de referință pentru comunitatea artistică academică.

Succesul acestui proiect are o încărcătură emoțională aparte pentru universitatea noastră, având în vedere legătura profundă dintre echipa câștigătoare și Facultatea de Arte și Design. Diana Marincu, director artistic al Fundației Art Encounters și una dintre curatoarele proiectului, este alumnă a facultății, iar artistul Arnold Estefán este, la rândul său, fost student al instituției. Această continuitate dintre anii de formare academică și recunoașterea pe cea mai importantă scenă a artei contemporane mondiale reprezintă o dovadă elocventă a valorii învățământului artistic timișorean.

Colaborarea dintre artiștii Anca Benera și Arnold Estefán și echipa curatorială formată din Diana Marincu și Corina Oprea – curatoare și cercetătoare stabilită la Stockholm – a fost deja validată prin succesul expoziției ample organizate în 2024 de Fundația Art Encounters, în parteneriat cu n.b.k. Berlin. Participarea la Bienala de la Veneția apare astfel ca o încununare firească a muncii lor comune, oferind publicului internațional o perspectivă complexă asupra spațiului Mării Negre, explorat printr-un limbaj vizual și sonor inovator.

Facultatea de Arte și Design UVT își asumă cu mândrie rolul de partener instituțional, reafirmându-și misiunea de a susține vizibilitatea scenei artistice românești și de a însoți parcursul creatorilor săi către marile dialoguri culturale ale lumii. Bienala de la Veneția rămâne un reper esențial pentru arta contemporană internațională, iar prezența universității noastre în acest context subliniază importanța parteneriatelor strategice în promovarea culturii naționale.

Adresăm felicitări întregii echipe pentru această reușită remarcabilă, care onorează deopotrivă arta contemporană românească și tradiția de excelență a Facultății de Arte și Design din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.