
Sute de lei restanțe inventate. TR Administrare Imobile a emis facturi nejustificat de mari după implementarea unui nou sistem de plată
Mai mulți cetățeni din Alexandria, locatari în blocurile administrate de TR Administrare Imobile, susțin că s-au confruntat, în cursul zilei de astăzi, cu facturi neobișnuit de mari, apărute brusc în urma implementării unui nou sistem de plată. Potrivit acestora, sumele indicate nu ar avea legătură cu situația reală a plăților, mulți dintre localnici fiind la zi cu obligațiile financiare față de instituția în cauză, care nu știm exact cu ce se ocupă, în afară de încasat bani pentru salariile anumitor administratori pe care nu îi cunoaște nimeni.
Conform declarațiilor oferite de locatarii din zona I-uri, unii s-au trezit cu datorii de 450 de lei, la care se adaugă penalizări de întârziere, alții cu sume de 500 de lei sau chiar 1.100 lei, toate fiind considerate „restanțe”, deși sunt buni platnici. Oamenii afirmă că este o greșeală și că nu li s-au prezentat explicații clare privind modul de calcul al acestor sume.
Situația ar fi apărut după ce TR Administrare Imobile a introdus un nou sistem informatic de gestionare a plăților, dezvoltat, potrivit informațiilor oferite de locatari, cu ajutorul unor „programatori” externi. Aceștia ar fi introdus date eronate, ceea ce a dus la afișarea unor debite considerabile în conturile cetățenilor.
La ușa oamenilor, doamna responsabilă cu încasarea banilor a spus că problema „se va rezolva” și că este necesar să discute cu programatorul pentru corectarea sumelor calculate greșit.
Nemulțumirea este cu atât mai mare cu cât mulți locatari consideră că acest sistem pare o încercare de a încasa sume suplimentare, fără o bază reală. Mai mult, șocul vine după ce au fost afișate taxele și impozitele dublate la Alexandria.

O navă de transport marfă eșuată pe un banc de nisip în zona Portului Zimnicea a început să se scufunde

TR Administrare Imobile, drept la replică: le cerem scuze proprietarilor apartamentelor în cauză
Cele mai recente articole de Actualitate

Atenționare meteo pentru Teleorman: se vor semnala temperaturi deosebit de scăzute și ger

Șapte bărbați reținuți pentru furt de arbori din fondul forestier, dintr-o pădure din Teleorman

TR Administrare Imobile, drept la replică: le cerem scuze proprietarilor apartamentelor în cauză

O navă de transport marfă eșuată pe un banc de nisip în zona Portului Zimnicea a început să se scufunde

Primăria Alexandria a început colectarea taxelor. Ce transmit unii cetățeni
Source URL: https://liberinteleorman.ro/sute-de-lei-restante-inventate-tr-administrare-imobile-a-emis-facturi-nejustificat-de-mari-dupa-implementarea-unui-nou-sistem-de-plata/


