Eminescu, celebrat la Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara sărbătorește Ziua Culturii Naționale joi, 15 ianuarie, printr-o nouă întâlnire cu Eminescu, spectacol ale cărui scenariu și regie sunt semnate de regizoarea Mihaela Lichiardopol.

 

„În fiecare an, Ziua Culturii Naționale, marcată la 15 ianuarie, este dedicată chipului și numelui lui Mihai Eminescu, cel care a dat Culturii naționale române chipul și numele său. Eminescu reprezintă esența limbii române, a identității, istoriei și memoriei noastre, fiind, dincolo de simbolul Poetului, Omul care ne-a călăuzit prin arta sa pe drumul propriei noastre culturi și limbi”, spun reprezentanţii Teatrul Național din Timișoara

În dorința de a recupera spiritul celui care a pus istoria și memoria noastră în cuvinte, Mihai Eminescu, spectacolul recompune traseul spiritual, emoțional și intelectual al poetului, prin fragmente din  poezia, proza și publicistica sa, reflectând, astfel, versurile eminesciene în lumina puternicei lor teatralități, ca voce a spațiului identitar românesc și, totodată, ancorând gândirea filosofică eminesciană în marile curente de gândire europene.

Spectacolul va fi jucat joi, 15 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a TNT.

Distribuția spectacolului reunește trei apreciați actori ai Teatrului Național din Timișoara – Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu și Cristian Szekeres. Echipa de creație este completată de Gabrielei Strugaru-Popa (spațiu scenografic) și Sebastian Hamburger (video și sound design).

Biletele sunt disponibile la Agenția de bilete de pe str. Mărășești nr. 2, între orele 11- 19, sau on-line, de pe www.tntm.ro.

 

Print Friendly, PDF & EmailPrint Friendly, PDF & Email

Source URL: https://timpolis.ro/eminescu-celebrat-la-teatrul-national-din-timisoara/


Analyse


2026-03-01 16:55:13

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.