Un bărbat în vârstă de 45 de ani s-a urcat la volanul unei mașini și a pornit la drum. La un moment dat, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.
Incidentul s-a petrecut ieri după-amiaza, în localitatea Petrovaselo, ce aparține de orașul Recaș.
La fața locului au ajuns oamenii legii pentru verificări. Bărbatul, care mirosea puternic a alcool, a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a confirmat aparențele: consumase alcool.
Iar aceasta nu a fost singura abatere a sa, întrucât, se pare că acesta nu avea nici permis de conducere.
„Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, transmite IPJ Timiș.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, acesta fiind introdus în arestul poliției.
Source URL: https://www.sursadevest.ro/un-barbat-a-intrat-cu-masina-in-santul-de-pe-marginea-drumului-ce-au-descoperit-politistii-dupa-primele-verificari/
