Primăria Municipiului Timișoara a atras patru asocieri de firme la licitația pentru construirea halei de mentenanță destinată noilor tramvaie. Proiectul completează infrastructura existentă și va permite întreținerea simultană a mai multor tramvaie din flota modernizată a orașului.

Municipalitatea prevede construirea unei hale moderne de mentenanță, cu o lungime de 90 de metri, conform cerințelor tehnice ale noilor tramvaie. Hala va oferi condiții optime pentru operațiunile de întreținere și va fi dotată cu echipamente specializate, precum groapă tehnică, cale de rulare, pod rulant de 5 tone și 12 elevatoare, care permit intervenții inclusiv la nivelul vagoanelor. Accesul la noua hală va fi asigurat atât din Bulevardul Dâmbovița, cât și din Strada Ardealului.

Investiția face parte din proiectul de înnoire a flotei de tramvaie și contribuie la reducerea costurilor de exploatare și întreținere, precum și la diminuarea consumului de energie. Impactul direct va fi vizibil în eficiența și costurile transportului public pentru călători.

Durata estimată a lucrărilor este de 10 luni, iar valoarea contractului se ridică la aproximativ 14 milioane de lei, finanțată integral din bugetul local. Asocierile de firme care și-au manifestat interesul sunt:

  • JEROM BUSINESS DEVELOPMENT S.R.L. (Leader), LONDON GATES & RAILINGS LTD
  • IMO PLUS DEVELOPER S.R.L. (Leader), MONTIFISH
  • ZARON S.R.L. (Leader), EN ELECTRIC PROIECT OFFICE
  • BELCONS CIVIL ENGINEERING S.R.L. (Leader), JDA CONSULT

Inițial, municipalitatea a achiziționat serviciile de proiectare tehnică și execuție într-un singur contract. Ulterior, pe baza soluției finale și a proiectului tehnic aprobat, valoarea estimată a lucrărilor a fost majorată. În aceste condiții, contractul cu constructorul anterior a fost încetat de comun acord, iar procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor a fost reluată.

Totodată, Primăria Timișoara a finalizat în această toamnă noua platformă de la depoul din zona Dâmbovița, dotată cu 44 de stații de încărcare lentă și 4 stații de încărcare rapidă. Aceasta va fi utilizată de Societatea de Transport Public Timișoara pentru operarea autobuzelor electrice, consolidând tranziția orașului către transportul public ecologic și modern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.