Spitalul Județean Constanța a limitat accesul la vizită din cauza creșterii numărului infecțiilor respiratorii acute
Urmare a numărului de infecții respiratorii acute, inclusiv a cazurilor de gripă, precum și riscul crescut de transmitere în mediul spitalicesc, pentru a proteja pacienții și personalul medical, Spitalul Județean Constanța a luat o serie de măsuri temporare:

Limitarea programului de vizită pentru aparținători în toate secțiile, de la 4 ore, la o oră/zi:
– interval orar: 13:00 – 14:00;
– un singur vizitator/pacient;
– durata maximă a vizitei: 10 minute.
În cadrul UPU este permis accesul unui singur aparținător/pacient, cu respectarea strictă a indicațiilor personalului medical.
Recomandări pentru vizitatori:
– să utilizeze echipamentul de protecție (halat, mască, botoși), pus la dispoziție la intrarea în fiecare secție, și să îl poarte corect pe toată durata vizitei;
– să respecte igiena mâinilor, atât înainte cât și după vizită;
– să respecte indicațiile personalului medical;
– să amâne vizita dacă prezintă simptome de infecții respiratorii (febră, tuse, rinoree, dificultăți de respirație);
– se interzice accesul copiilor la vizită.
Măsuri pentru personalul medical și auxiliar:
– să poarte mască de protecție în spațiile închise;
– să efectueze igienizarea frecventă și corectă a mâinilor, conform protocoalelor;
– să efectueze zilnic triajul epidemiologic;
– să asigure aerisirea corespunzătoare a saloanelor și a spațiilor de lucru.
”Precizăm că aceste măsuri au caracter temporar, fiind stabilite în funcție de evoluția cazurilor de gripă și viroze respiratorii, și se aplică în toate secțiile din cadrul SCJU Constanța, inclusiv în secția de Terapie Intensivă. Înțelegem impactul acestor restricții asupra pacienților și aparținătorilor și facem apel la răbdarea și sprijinul populației, întrucât scopul principal este protejarea sănătății tuturor și limitarea răspândirii infecțiilor în mediul spitalicesc.”
,potrivit conducerii SCUJ.
Source URL: https://www.dobrogeanews.ro/spitalul-judetean-constanta-a-limitat-accesul-la-vizita-din-cauza-cresterii-numarului-infectiilor-respiratorii-acute/

