Intervenție de urgență, în ziua de Crăciun: femeie căzută într-o fântână de 15 metri, salvată în ultimul moment – ziarulobiectiv

O situație critică a pus pe jar echipajele de intervenție joi, 25 decembrie, chiar în ziua de Crăciun, în satul Banca, comuna Banca, după ce o femeie a căzut într-o fântână îngustă, confecționată din tuburi, cu diametrul de aproximativ 80 cm și o adâncime de circa 15 metri.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ISU, femeia era conștientă și comunica, însă se afla blocată în interiorul fântânii, într-un spațiu strâmt, cu risc major, fără să fi ajuns în apă.

La fața locului au fost trimise de urgență forțe din cadrul Detașamentului Bârlad – 1 AT 4003 și 1 ACI – precum și o ambulanță SAJ tip B2. În paralel, a fost alertat echipajul de alpiniști din cadrul Detașamentului Vaslui, pentru intervenție specializată.

Înainte ca situația să se agraveze, femeia a fost extrasă din fântână de către SVSU Banca, cu sprijinul cetățenilor, fiind găsită conștientă. După salvare, forțele de intervenție au fost întoarse la bază, iar către caz s-a deplasat doar ambulanța SAJ pentru evaluare și asistență medicală.

Source URL: https://www.ziarulobiectiv.ro/interventie-de-urgenta-in-ziua-de-craciun-femeie-cazuta-intr-o-fantana-de-15-metri-salvata-in-ultimul-moment/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.