La Mulți Ani, VÂLCEA! 634 de ani de istorie, credință și mândrie! Mesajul președintelui Rădulescu pentru locuitorii județului – Gazeta Vâlceană

La Mulți Ani, VÂLCEA! 634 de ani de istorie, credință și mândrie! Mesajul președintelui Rădulescu pentru locuitorii județului

Astăzi, 8 ianuarie 2026, se împlinesc 634 de ani de când voievodul Mircea cel Bătrân semna, în 1392, hrisovul care atesta pentru prima dată numele județului nostru. Vâlcea este, astfel, cel mai vechi județ din România care și-a păstrat identitatea și numele original de-a lungul secolelor. Povestea acestor locuri începe însă mult mai devreme. Pe pământ vâlcean, dacii și romanii au lăsat urme adânci ale trecerii lor, vestigii care stau mărturie și astăzi.

Cu acest prilej, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea a transmis un mesaj pe care vă invităm să îl citiți în rândurile de mai jos!

„Vâlcea nu este doar un punct pe harta țării, ci locul unde, așa cum frumos spunea IPS Varsanufie, «Dumnezeu a pus Degetul Său». Suntem cu adevărat un izvor de apă vie, unde binecuvântările vin deopotrivă din pământ, prin apele noastre dătătoare de sănătate, dar și de Sus, prin sfinții și domnitorii care își dorm somnul de veci în aceste locuri și ne ocrotesc. Suntem și județ de cruce, fiindcă avem cele mai multe mănăstiri monument istoric din România. Vâlcea este și județul marilor simboluri naționale. Steagul României a plecat de aici, atunci când Petrache Poenaru, inventatorul stiloului, a pus ciucuri albaștri, galbeni și roșii pe steagul lui Tudor Vladimirescu, «Deșteaptă-te, Române!» – Imnul Național – a fost cântat pentru prima dată în Râmnicu Vâlcea, iar «Pravila de la Govora» – prima carte de legi în limba română – a fost tipărită aici”, a transmis Constantin Rădulescu.

„Suntem județul turismului total, frumos oriunde ai privi, de la munte la câmpie. Însă, de-a lungul timpului, adevărata valoare a acestui județ au fost vâlcenii. Oameni gospodari și harnici, martiri și făuritori de țară, au dat României valori, repere și nenumărate motive de mândrie. Mă gândesc cu recunoștință la înaintașii noștri, dar și cu prețuire la toți vâlcenii de astăzi, la cei care sunt acasă, dar și la cei plecați peste mări și țări. Vă asigur că noi, aici, muncim cu bună-credință pentru ca dumneavoastră să vă întoarceți cu bucurie și să regăsiți puterea de a privi cu mai multă încredere în viitor. Eu iubesc acest județ și muncesc zi de zi pentru dezvoltarea lui. Astăzi este despre noi și despre locul binecuvântat căruia îi spunem «acasă». La mulți ani, Vâlcea! La mulți ani, tuturor celor care poartă acest județ în suflet!”, se mai arată în mesajul președintelui Rădulescu.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Source URL: https://www.gazeta-valceana.ro/administratie/la-multi-ani-valcea-634-de-ani-de-istorie-credinta-si-mandrie-mesajul-presedintelui-radulescu-pentru-locuitorii-judetului/


Analyse


2026-03-01 17:27:35

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.