IMAGINI. Încă un an cu muncă, rezultate și performanțe, pentru sportivii de la CS Vâlcea 1924 – Gazeta Vâlceană

IMAGINI. Încă un an cu muncă, rezultate și performanțe, pentru sportivii de la CS Vâlcea 1924

La final de an calendaristic și într-un moment de bilanț inclusiv pe plan sportiv, Consiliul Județean Vâlcea a organizat Gala Clubului Sportiv Vâlcea 1924. Evenimentul, desfășurat la standarde înalte în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea, a fost dedicat sportivilor, dar și oamenilor care le stau alături, zi de zi, pentru obținerea performanțelor. Așa cum se cunoaște, un rezultat de excepție în 2025 pentru CS Vâlcea a fost participarea echipei de baschet masculin, pentru prima dată, în grupele unei competiții europene. De asemenea, printre mulții sportivi foarte valoroși prezenți la acest eveniment s-au aflat și atletele Ștefania Uță și Dana Govoreanu.

„Am fost alături de ei într-un moment de sărbătoare și m-am bucurat să le simt energia și plăcerea de a face sport. Sunt mulți, sunt tineri frumoși și talentați, iar eu sunt tare mândru de ei! Ne-am bucurat și de o prezentare a secțiilor din cadrul clubului, o imagine completă a unui club care a crescut mult în cei trei ani de la înființare”, a declarat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

„Pentru mine, CS Vâlcea 1924 este un proiect de suflet, construit cu bună-credință, și îi felicit sincer pentru toate realizările din acești ani. Sunt convins că anul viitor va fi unul spectaculos pentru Lupii Negri la baschet, dar și pentru sportivii din celelalte secții ale clubului. Eu vă invit să îi susțineți în continuare și să vă bucurați de sport! Sărbători cu bine, tuturor!”, a mai transmis președintele Constantin Rădulescu.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Source URL: https://www.gazeta-valceana.ro/eveniment/imagini-inca-un-an-cu-munca-rezultate-si-performante-pentru-sportivii-de-la-cs-valcea-1924/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.