Arturo Alvarez, despărțire emoționantă de CS Vâlcea 1924, după rezultatele istorice obținute sub Capela – Gazeta Vâlceană

Arturo Alvarez, despărțire emoționantă de CS Vâlcea 1924, după rezultatele istorice obținute sub Capela

În cadrul unei conferințe de presă desfășurată marți, 23 decembrie, antrenorul Arturo Alvarez (foto, în stânga imaginii) și-a luat rămas bun de la echipa de baschet masculin CS Vâlcea 1924, dar și de la suporteri, de la oraș și județ. Prezent la această conferință alături de președintele clubului vâlcean, Bogdan Pistol, spaniolul a fost aproape chiar de a vărsa lacrimi. Este de (re)amintit că, sub „bagheta” sa, echipa vâlceană de baschet masculin a obținut rezultate foarte bune, istorice le putem numi, dacă ținem cont de perioada foarte scurtă pe care clubul o are de la înființare. De altfel, echipa Lupilor Negri a participat, în premieră, evident, în grupele unei cupe europene.

În perioada următoare, echipa vâlceană va fi condusă de antrenorul secund Ciprian Enache.

Alvarez: „Am găsit oameni incredibili la Vâlcea!”

„Am găsit oameni incredibili la Vâlcea, nu mă interesează dacă mă iubesc sau mă urăsc. Nu am ceva cu cineva. Sunt foarte trist să părăsesc Vâlcea, aș fi vrut să ne mai bucurăm de un an împreună, dar… asta e viața. Apreciez oamenii care și-au dat interesul și timpul pentru noi. Sunt foarte mândru de ceea ce am realizat împreună. Nu știu dacă simțiți la fel, dar sunt mândru că am jucat semifinala Ligii Naționale, că am obținut o medalie și că am jucat în Europa. Vâlcea rămâne parte din povestea mea, apreciez clubul pentru că m-a adus aici. Echipa rămâne în inima mea și le urez numai bine. Voi urmări parcursul de acum încolo, mă aștept la rezultate mai bune. Vă rog să îi apreciați pe oamenii buni din acest club, să îi susțineți pe jucători, alături de stafful tehnic”, a precizat Alvarez.

Bogdan Pistol, președinte: „Arturo Alvarez a crezut în proiect de la bun început”

„Acum un an și jumătate am reușit să convingem să ni se alăture un antrenor precum Arturo Alvarez. A crezut în proiect și după numai un an am obținut locul trei și calificarea directă în FIBA Europe Cup. O poveste frumoasă, cu jucători fascinanți și public numeros. Am încercat să facem față cupelor europene. Sigur, o victorie nu poate fi un mare rezultat, dar este singura victorie europeană a unei echipe masculine vâlcene din istorie. Până acum câteva săptămâni lucrurile au funcționat normal, corect, am obținut victorii importante cu Brașov, Pitești, însă au existat anumite situații în ultima perioadă. Cu Arturo Alvarez am încercat, în această situație, să găsim o altă abordare, cum ar fi să rămână director tehnic. Faptul că este un antrenor pur-sânge, un om cu mândrie, cu personalitate, l-a făcut să nu accepte această propunere. Am încercat, de comun acord, să reziliem contractul, ceea ce s-a și întâmplat. Nu am cum să nu spun că în acest club va rămâne numele Arturo Alvarez, care a construit această instituție în Europa. Am încredere foarte mare în echipă și în jucători, știu că valoarea lor este foarte mare”, a explicat Bogdan Pistol.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Source URL: https://www.gazeta-valceana.ro/sport/arturo-alvarez-despartire-emotionanta-de-cs-valcea-1924-dupa-rezultatele-istorice-obtinute-sub-capela/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.