Autoturism cuprins de flăcări în localitatea Horia. Pompierii au intervenit de urgență
Un incendiu a izbucnit, luni, la un autoturism aflat în localitatea Horia, mobilizând pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad.
La fața locului au intervenit o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, iar în sprijin au acționat și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Vladimirescu.
Potrivit primelor informații, incendiul s-a manifestat prin ardere generalizată la nivelul autoturismului. Intervenția este în desfășurare, echipajele acționând pentru lichidarea focului și prevenirea extinderii acestuia.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Șoferul autoturismului a reușit să se autoevacueze în condiții de siguranță, înainte ca flăcările să cuprindă în totalitate vehiculul.
Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de către specialiști.
Comentarii
comentarii
Source URL: https://www.ziuadevest.ro/autoturism-cuprins-de-flacari-in-localitatea-horia-pompierii-au-intervenit-de-urgenta/
