DRDP Timișoara: Stadiul lucrărilor pe lotul A1 Margina – Holdea a ajuns…

AcasăActualitateDRDP Timișoara: Stadiul lucrărilor pe lotul A1 Margina – Holdea a ajuns…

DRDP Timișoara: Stadiul lucrărilor pe lotul A1 Margina – Holdea a ajuns la aproape 50% la finalul anului 2025

DISTRIBUIȚI

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că, la finalul anului 2025, șantierul autostrăzii A1 Margina – Holdea a ajuns la un stadiu de execuție de aproape 50%. Lucrările se desfășoară susținut în toate galeriile celor două tuneluri de pe traseu, acestea reprezentând punctele-cheie ale proiectului.

La primul tunel, unde în cursul acestui an au fost străpunse ambele galerii, activitatea continuă într-un ritm intens. În galeria 2 se lucrează la aplicarea hidroizolației și la montarea armăturii pe boltă, în timp ce în galeria 1 se execută lucrări pregătitoare pentru aplicarea hidroizolației și montarea eșafodajului de lucru. Tot în galeria 1 sunt în desfășurare operațiuni de armare, cofrare și betonare a radierului și banchinelor.

În ceea ce privește al doilea tunel, lucrările de excavație continuă în fronturile de lucru, concomitent cu montarea ancorelor în umbrela de protecție și în pereții laterali. Pe sectorul realizat în sistem cut&cover se evacuează pământul din subteran, iar echipele au demarat deja lucrările de betonare a radierului și a banchinelor.

Potrivit DRDP Timișoara, echipele antreprenorului UMB Grup și ale partenerului asociat Euro-Asfalt vor avea liber doar în zilele de sărbători legale. Activitatea pe șantier va continua inclusiv în data de 31 decembrie, precum și în zilele de 2 și 3 ianuarie, urmând ca programul normal de lucru să fie reluat începând cu 8 ianuarie 2026.

Reprezentanții DRDP subliniază că ritmul susținut al lucrărilor este esențial pentru finalizarea unuia dintre cele mai dificile și așteptate tronsoane de autostradă din vestul țării, care va asigura continuitatea autostrăzii A1 între Lugoj și Deva.

Comentarii

comentarii

Source URL: https://www.ziuadevest.ro/drdp-timisoara-stadiul-lucrarilor-pe-lotul-a1-margina-holdea-a-ajuns-la-aproape-50-la-finalul-anului-2025/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.