Universitatea de Vest din Timișoara obține în administrare un teren strategic în Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timişoara. Foto: UVT

Printr-o Hotărâre de Guvern din 23 decembrie 2025, Universitatea de Vest din Timișoara a primit în administrare un teren în suprafață de 23.947 mp, cu destinația de spațiu de învățământ.

 

Terenul a fost transferat în domeniul public al statului printr-o Hotărâre a Consiliului Local al Comunei Dumbrăvița din 8 august 2025, demers realizat în cadrul parteneriatului instituțional dintre UVT și Primăria Dumbrăvița, în vederea dezvoltării infrastructurii educaționale în zona metropolitană Timișoara.

Proiectul are în vedere opțiunea construirii unui nou liceu, printr-o linie de finanțare cu fonduri nerambursabile, dar și a unei infrastructuri sportive multifuncționale asociate liceului. Aprobarea Hotărârii de Guvern permite, de asemenea, accesarea de finanțări naționale și europene, inclusiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale aferente.

 „Această Hotărâre de Guvern reprezintă un rezultat concret al colaborării instituționale dintre Universitatea de Vest din Timișoara și administrația publică locală din Dumbrăvița. Este un pas strategic pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale și pentru extinderea misiunii UVT în zona metropolitană Timișoara, în beneficiul comunității și al sistemului educațional regional”, declară prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT.

Proiectul de la Dumbrăviţa a fost precedat de un alt concept educațional desfășurat într-o altă localitate periurbană Timișoarei, Ghiroda, unde Guvernul a decis să investească într-un hub de cercetare și educație în care vor funcționa centre ale Universității de Vest din Timișoara și ale Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Această abordare în dezvoltarea universitară zonală, cu acoperire a întregii arii metropolitane a Timișoarei, va aduce avantaje diferențiale semnificative pentru comunitățile de aici și va crește standardele de calitate oferite de principalul centru universitar al vestului țării, spun oficialii UVT.

Print Friendly, PDF & EmailPrint Friendly, PDF & Email

Source URL: https://timpolis.ro/universitatea-de-vest-din-timisoara-obtine-in-administrare-un-teren-strategic-in-dumbravita/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.