Manevrele lui Simonis privind demolarea stadionului Dan Păltinișanu, în atenția Curții de Conturi! Se cere audierea președintelui CJT și a primarilor care au luat scaune de pe vechea arenă – Sursa de Vest

Scandalul cu iz penal din jurul demolării stadionului din Timișoara a ajuns pe masa inspectorilor de la Curtea de Conturi a României.

Totul după ce Florin Popovici, deputat și fost director al Curții de Conturi Timiș, a sesizat instuția cu privire la matrapazlâcurile făcute de Alfred Simonis.

Acesta reclamă un prejudiciu uriaș care a rezultat în urma atribuirii contractului de demolare către SMZ Impex SRL, firmă cu pedigree PSD-ist. Așa cum a scris și Sursa de Vest, în repetate rânduri, Simonis a ajutat această companie să își crească profitul, fie prin decontarea unor lucrări neconforme, fie prin transferul unor operațiuni în sarcina primarilor.

Popovici devoalează și schema prin care Alfred Simonis a prejudiciat bugetul județului dar și pe cel al asigurărilor sociale.

“MECANISMUL FRAUDEI IDENTIFICAT

Schema deturnării de fonduri publice:

NIVELUL 1 – Consiliul Județean Timiș (proprietar și administrator)

  • Are în proprietate și administrare Stadionul Dan Păltinișanu
  • Încheie contract de demolare cu SC SMZ IMPEX SRL
  • Plătește integral contractul (aproximativ 12 milioane lei conform presei) pentru:

Demolare propriu-zisă

Transport și evacuare deșeuri

Valorificare materiale recuperabile

Eliberare și predare teren

NIVELUL 2 – Primăriile din județul Timiș (executante efective)

-Își deplasează angajații (salariați din bugetele locale) la stadion

-Utilizează asistați sociali (persoane plătite din ajutoare sociale) pentru muncă

-Suportă costuri de transport, echipamente, utilități

-Ridică „scaune” (de fapt deșeuri) transformând primăriile în depozite de gunoaie

-Toate aceste cheltuieli se regăsesc în bugetele locale ale primăriilor

NIVELUL 3 – SC SMZ IMPEX SRL (beneficiară a plății fără executare)

o Încasează 100% din contract de la CJ Timiș (circa 12 milioane lei)

o NU execută lucrările (sau le execută minimal)

o NU își respectă obligațiile contractuale privind deșeurile

o Profită de munca gratuită asigurată de primării

o Valorifică materialele recuperabile (fier vechi) fără a fi executat efectiv demolarea

Rezultat: Prejudiciu dublu”, a notat Florin Popovici în sesizarea trimisă către Curtea de Conturi.

Acesta reclamă modul în care s-a derulat contractul de demolare a stadionului, pe care Simonis l-a atribuit către SMZ Impex, ce aparține unui PSD-ist. Mai exact, firma nu a respectat ceea ce și-a asumat la licitație și prin care, de altfel, a surclasat ceilalți competitori.

A dus resturile din demolări în locuri neconforme, a lucrat cu operatori neautorizați și, ajutată de Simonis, a scăpat de scaunele vechi, rupte și ruginite, plasând-le primarilor slabi de înger.

Acum, deputatul Florin Popovici solicită o verificare la sânge, care să includă și audierea președintelui CJT, a primarilor care au preluat scaune de la stadion, dar și a reprezentanților fimei SMZ Impex.

“Curtea de Conturi are obligația constituțională de a verifica legalitatea cheltuielilor publice independent de orice considerație politică.

Cazul demolării Stadionului Dan Păltinișanu prezintă toate elementele unei fraude sistematice la bugetul general consolidat:

1. Dublă plată pentru aceeași activitate (CJ → SMZ Impex + costuri primării)

2. Contract executat de alții (primării) dar plătit integral către SMZ Impex

3. Utilizare abuzivă a resurselor publice (angajați primării)

4. Exploatare persoane vulnerabile (asistați sociali)

5. Conflict de interese (președinte CJ – firmă protejată)

6. Deturnare materiale (valorificare fier vechi de către SMZ Impex)

7. Documente false (recepții pentru lucrări neexecutate)

8. Schema „scaunelor” (transformarea primăriilor în depozite de deșeuri)

9. Posibilă evaziune fiscală (TVA, impozit profit, contribuții sociale)

Prejudiciul estimativ: 17.300.000 – 18.000.000 lei din bugetul general consolidat al statului,

reprezentând contribuția cetățenilor români la bugetele locale”, mai spune Popovici.

Deputatul de Timiș menționează și conflictul de interese în care este Alfred Simonis care, cu o mână a plătit cele 12 milioane de lei către SMZ Impex pentru demolarea stadionului, iar cu cealaltă punea presiune pe primari să facă treaba firmei plătite regește.

Interpelarea integrală a lui Florin Popovici poate fi citită AICI.

Source URL: https://www.sursadevest.ro/manevrele-lui-simonis-privind-demolarea-stadionului-dan-paltinisanu-in-atentia-curtii-de-conturi-se-cere-audierea-presedintelui-cjt-si-a-primarilor-care-au-luat-scaune-de-pe-vechea-arena/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.