Licitații trucate pentru 3 companii care își împărțeau lucrările la drumuri pentru Tulcea, Constanța, Brăila, Călărași, Ialomița. Sancțiuni de 1,66 milioane euro
Consiliul Concurenței face cunoscut faptul că a sancţionat trei companii cu amenzi în valoare totală de 8,29 milioane lei (1,66 milioane euro), pentru trucarea unor licitații organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR) prin DRDP Constanța, pe piața lucrărilor de întreținere a drumurilor, potrivit unui comunicat de presă.

Investigația a relevat o înțelegere între aceste firme pentru a-și împărți loturile de drumuri scoase la licitație, eliminând astfel concurența reală. Toate cele trei companii implicate și-au recunoscut fapta, beneficiind de reduceri ale amenzilor conform politicii de clemență a Consiliului.
Amenzile au fost aplicate astfel:
– Oyl Company Holding AG SRL – 5.914.952,99 lei;
– Autoprima Serv SRL – 2.017.912,68 lei;
– Saga Infrastructură SRL – 356.972,48 lei.
Astfel, cele trei companii au participat la o înţelegere anticoncurențială, constând în împărțirea lucrărilor de întreținere curentă și periodică a drumurilor naționale și a autostrăzilor din județele Constanța, Tulcea, Brăila, Călărași și Ialomița.
Practic, în cadrul procedurilor de achiziție publică organizate de CNAIR prin DRDP Constanța, în calitate de autoritate contractantă, companiile și-au coordonat politicile comerciale cu scopul de a câștiga cele care depuneau ofertele cu valorile cele mai mari.
Source URL: https://www.dobrogeanews.ro/licitatii-trucate-pentru-3-companii-care-isi-imparteau-lucrarile-la-drumuri-pentru-tulcea-constanta-braila-calarasi-ialomita-sanctiuni-de-166-milioane-euro/

