Reacții în presa internațională după anunțul demisiei lui Tudose

În doar câteva minute, vestea demisiei premierului Mihai Tudose a ajuns rapid în presa internaţională. Jurnaliștii nu au scăpat din vedere faptul că România a rămas fără guvern, pentru a doua oară în mai puţin de un an.Agenţiile de presă şi publicaţiile au remarcat şi cum s-a ajuns în această situaţie. Anume că Mihai Tudose a intrat în conflict cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

mihai tudose
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

România şi-a pierdut al doilea premier în şapte luni, după ce partidul lui Mihai Tudose i-a retras acestuia sprijinul, scrie BBC luni seară. Postul public de televiziune din Marea Britanie notează că, la fel ca predecesorul său Sorin Grindeanu, şi Mihai Tudose a fost victima unei bătălii în cadrul partidului.

„Conform informaţiilor, Tudose a intrat în conflict cu un puternic coleg din partid care, în iunie, l-a propus pentru post”, notează BBC.

Şi agenţia France Presse scrie despre demisia premierului român, care a plecat după un conflict cu liderul Partidului Social-democrat (PSD).

„Plec cu capul sus”, a declarat Tudose, la încheierea unei reuniuni cu responsabilii PSD, care i-au retras sprijinul, scrie AFP.

Reuters notează că tensiunile dintre Tudose şi preşedintele puternic al PSD, Liviu Dragnea, au început după ce premierul a cerut ministrului de Interne, apropiat al lui Dragnea, să demisioneze, însă aceasta a refuzat. Agenţia subliniază că Dragnea nu poate deveni prim ministru din cauza unei condamnări.

Bloomberg a titrat foarte clar: Guvernul României a picat după ce premierul a pierdut conflictul cu şeful partidului.

Şi Deutsche Welle şi express.co.uk scriu despre demisia lui Tudose, care a pierdut sprijinul politic şi lupta cu preşedintele partidului, Liviu Dragnea. 

„Premierul României Mihai Tudose a demisionat după ce a pierdul sprijinul propriului Partid Social Democrat”, a notat şi Euronews.

În Franţa, ziariştii de la Le Figaro vorbesc şi ei despre conflictul de la Bucureşti: „Premierul Mihai Tudose a demisionat după ce a pierdut susţinerea partidului său. Este al doilea premier înlăturat din funcţie în ultimele 7 luni”, scriu jurnaliştii din Hexagon, despre disputa politică din interiorul PSD.

Portalul de ştiri Balkan Insight a fost acid la adresa social-democraţilor: Partidul de guvernământ din România dă afară al doilea premier în şapte luni.

Iar peste ocean, în Statele Unite, ziariştii The Washington Post titrează: „Premierul României demisionează după ce partidul său i-a retras sprijinul, pe fondul luptei pentru putere cu liderul formaţiunii”.

Noul scandal de la Bucureşti a fost observat şi de New York Times, care a spus că „Premierul român este forţat să plece, al doilea în şapte luni”.

Un titlul asemănător a fost folosit şi de agenţia chineză de presă Xinhua: Premierul României demisionează în mijlocul scandalului cu şeful partidului.

Premierul Mihai Tudose a anunţat, luni seară, la finalul CEX, că demisionează, pentru că aşa a decis partidul. El a spus că pleacă cu fruntea sus.

„Îmi dau demisia în seara asta sau mâine dimineaţă. Domnul vicepreşedinte Stănescu preia programul”, a anunţat premierul Mihai Tudose, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, care a durat mai bine de cinci ore.

El a spus că partidul a hotărât că este nevoie de un alt Guvern şi că va pleca cu fruntea sus.

„Poate am şi eu vina mea. Aşa a hotărât partidul, îmi asum, CEx-ul a spus că e loc de mai bine”, a declarat Mihai Tudose, care a plecat de la sediul PSD.

Întrebat ce îşi reproşează, el a răspuns: Îmi reproşez că nu am făcut mai mulţi kilometri de autostradă, că nu am făcut mai multe spitale, dar vedeţi, astăzi am avut un eveniment fericit, o investiţie de 500 de milioane aproape. Plec cu fruntea sus, nu am închis anul prost, nu regret nimic, colegii au apreciat activitatea guvernamentală”.

Premierul Mihai Tudose a fost învestit în funcţie în 29 iunie 2017, după demiterea Guvernului Grindeanu, la şase luni de la învestire, prin moţiune de cenzură a PSD.

Sursa: News.ro, Digi24

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/reactii-in-presa-internationala-dupa-anuntul-demisiei-lui-tudose-860835


Analyse


2025-04-03 14:13:44

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 2)

Subject: Demisia lui Mihai Tudose

Entity Sentiment:

  • Mihai Tudose: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 10)
  • Liviu Dragnea: negative (score: -0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 5)
  • PSD: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 8)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 4)
  • BBC: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • AFP: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Reuters: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Bloomberg: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Deutsche Welle: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Euronews: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Le Figaro: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Balkan Insight: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • The Washington Post: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • New York Times: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Xinhua: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Demisia premierului Mihai Tudose a fost rapid reflectata in presa internationala, subliniind conflictul cu liderul PSD, Liviu Dragnea, si pierderea sprijinului politic.

Summary: Demisia premierului Mihai Tudose a fost rapid reflectata in presa internationala, subliniind conflictul cu liderul PSD, Liviu Dragnea, si pierderea sprijinului politic. BBC, AFP, Reuters, Bloomberg si alte publicatii au relatat despre situatia politica din Romania, mentionand ca este al doilea premier inlaturat in sapte luni. Tudose a demisionat dupa ce partidul sau i-a retras sprijinul, pe fondul unei lupte interne pentru putere. El a declarat ca pleaca cu fruntea sus, asumandu-si decizia partidului.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.