ALDE. Toma Petcu nu mai vrea să fie ministrul energiei

Ministrul energiei, Toma Petcu, a anunțat vineri, la o ședință a liderilor ALDE, partidul care îl susține, că nu mai vrea să facă parte din noul guvern condus de Viorica Dăncilă. Ca urmare, conducerea ALDE a decis să-l propună pentru acest portofoliu pe deputatul Anton Anton.

ACTUALIZARE. Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat vineri că în locul lui Toma Petcu la Ministerul Energiei va fi propus Anton Anton. Decizia a fost validată în unanimitate de membrii Biroului Politic Central al ALDE. Deputatul Anton Anton a mai lucrat în Ministerul Cercetării în perioada 2005-2008, iar în 2008 a deținut chiar, pentru două luni și jumătate, portofoliul Educației și Cercetării (în cabinetul Tăriceanu).


Toma Petcu spune că face pasul în spate din motive personale. Foarte probabil, el vrea să se retragă din cauza problemelor de sănătate, cu care s-a mai confruntat în cursul mandatului său și la un moment dat chiar s-a pus problema să renunțe la el.

Anunțul ministrului ALDE intervine în timp ce partenerii de coaliție de la PSD s-au reunit vineri într-o ședință la care urmează să stabilească lista viitorilor miniștri din Cabinetul Dăncilă.

În principiu, ALDE a anunțat că își va păstra miniștrii în noul guvern. În condițiile retragerii lui Toma Petcu, este vehiculat în presă numele deputatului Anton Anton ca înlocuitor. Mai există însă și posibilitatea ca ALDE să propună PSD un schimb de portofolii – să cedeze Ministerul Energiei și să ia altceva.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/sedinta-la-alde-toma-petcu-nu-mai-vrea-sa-fie-ministrul-energiei-867285


Analyse


2025-03-27 17:49:41

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Schimbare ministru energie

Entity Sentiment:

  • Toma Petcu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
  • ALDE: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 5)
  • Anton Anton: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Viorica Dancila: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Calin Popescu Tariceanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Toma Petcu nu mai vrea sa fie ministrul energiei si ALDE il propune pe Anton Anton ca inlocuitor.

Summary: Toma Petcu, ministrul energiei sustinut de ALDE, a anuntat ca nu mai doreste sa faca parte din noul guvern condus de Viorica Dancila, invocand motive personale, probabil legate de sanatate. In locul sau, ALDE l-a propus pe deputatul Anton Anton, decizia fiind validata de Biroul Politic Central al partidului. Anton Anton a mai lucrat in Ministerul Cercetarii si a detinut portofoliul Educatiei si Cercetarii in 2008. In contextul retragerii lui Petcu, exista discutii despre un posibil schimb de portofolii intre ALDE si PSD.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.