An record pentru Dumbrăvița: investiții de aproape 9 milioane de euro și zeci de șantiere deschise simultan
Anul 2025 este, fără îndoială, cel mai important din punct de vedere al investițiilor publice din istoria comunei Dumbrăvița. Primarul Horia Bugarin vorbește despre un ritm de modernizare fără precedent, cu zeci de șantiere active și proiecte majore aflate atât în execuție, cât și finalizate.
„2025 este anul cu cele mai mari investiții din istoria localității – și acest lucru se simte în fiecare cartier, pe fiecare stradă. Aproape 9 milioane de euro au fost cheltuiți doar în acest an pentru proiecte aflate în execuție sau deja finalizate, iar valoarea totală a investițiilor în derulare este chiar mai mare”, a declarat primarul Dumbrăviței.
Potrivit edilului, numărul șantierelor deschise simultan este unul record, ceea ce a generat un disconfort temporar pentru locuitori, în special pentru riverani. Autoritățile locale subliniază însă că aceste lucrări înseamnă, pe termen mediu și lung, infrastructură modernă și servicii publice adaptate nevoilor reale ale comunității.
„Este o modernizare în ritm alert, cum n-a mai fost până acum. Înțelegem că acest val de lucrări creează și disconfort, dar înseamnă și trotuare unde nu existau, rețele noi acolo unde lipsesc, viitoare școli moderne și străzi asfaltate după ani de așteptare”, a precizat Horia Bugarin.
Străzi asfaltate și infrastructură pietonală extinsă
Printre cele mai ample investiții din acest an se numără asfaltarea unui număr mare de străzi din Dumbrăvița. Lucrările au vizat străzile Zorelelor, Berzei, Oslo, Napoli, Puccini, Madrid, Viena, Cracovia, Helsinki, Mora Ferenc, Madach Imre, Moricz Zsigmond, Kos Karoly, Gheorghe Doja, Franyo Zoltan, Blaise Pascal, Ștefan Luchian, Mikszath Kalman, Octavian Goga, Făgăraș, Creației, Phoenix, Rebreanu tronsonul 2, Terra II, Țibleșului, Teiului, Pinului, Salcâmului, Tisa, Someșului Mic și Filarmonicii.
În paralel, au fost construite trotuare și accese pietonale pe numeroase străzi, printre care Ștefan Luchian, Ady Endre, Arțar, Mikszath Kalman, Octavian Goga, Făgăraș, Creației, Phoenix, Rebreanu tronsonul 2, Terra II, Țibleșului, Teiului, Pinului, Salcâmului, Tisa, Someșului Mic și Filarmonicii.
Investiții majore în educație
Educația reprezintă o prioritate pentru administrația locală. În 2025 au fost demarate sau continuate lucrările pentru construirea școlii din zona Cora, transformarea incubatorului de afaceri în unitate de învățământ, precum și construirea unei grădinițe în aceeași zonă. De asemenea, au fost achiziționate două microbuze școlare noi, pentru transportul elevilor.
Rețele de apă, canalizare și iluminat public
Un alt capitol important al investițiilor îl reprezintă extinderea și modernizarea rețelelor edilitare. Rețeaua de apă a fost modernizată pe străzile Fervenția II, Liviu Rebreanu, București, Haga, Praga, Petofi Sandor, Carpați, Olteț, Oltul, Bruxelles, Szentes cu Piersicului, precum și la intersecțiile Creației cu Sandorfalva.
Rețeaua de apă uzată a fost extinsă și modernizată pe un număr impresionant de străzi, între care Fervenția II, București, Oslo, Cervantes, Liviu Rebreanu, Praga, Nera, Mareșal Averescu, Blaise Pascal, Mureș, Petofi Sandor, Conac, Bela Bartok, zonele Parc, Piață și Socar, dar și pe străzile Ghioceilor, Colibri, Brândușei, Crizantemelor, Pescărușului, Berzei, Macilor, Zorelelor, Iris, Bujorilor, Lăcrămioarelor, Narciselor, inclusiv în zona exterioară a localității.
În ceea ce privește iluminatul public, acesta a fost introdus sau modernizat pe străzile Silvana, Zenit, Danaide, Creației, Crângului, Stejarului, Piersicului, Margaretelor, Panseluțelor, Kepler, Academiei, Văliug, Buenos Aires, Beregsău, Arieșeni, Liviu Rebreanu și Tisa.
Proiecte verzi și mobilitate urbană
Pe lista investițiilor din 2025 se mai regăsesc construirea unui parc fotovoltaic, darea în funcțiune a centrului de deșeuri cu aport voluntar, realizarea unui sistem de preluare a apelor pluviale pe străzile Arinului și Procopiu, precum și amplasarea a cinci noi stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, fiecare cu câte două locuri.
De asemenea, au fost amenajate parcul Terra și un spațiu de mobilitate urbană pe axa Michelangelo – Roma.
Fonduri europene, la un nivel record
Primarul Dumbrăviței subliniază că o mare parte dintre aceste investiții sunt realizate cu fonduri europene, atrase într-un volum record pentru localitate.
„Este un efort uriaș, dar este singura cale pentru a reduce decalajele față de nevoile reale ale Dumbrăviței. Fondurile europene atrase și cheltuite în acest an sunt un alt record – bani pe care îi transformăm în infrastructură și servicii publice moderne”, a concluzionat Horia Bugarin.
Administrația locală anunță că lista investițiilor nu se oprește aici și că și în perioada următoare vor fi demarate noi proiecte de dezvoltare.
Comentarii
comentarii
Source URL: https://www.ziuadevest.ro/an-record-pentru-dumbravita-investitii-de-aproape-9-milioane-de-euro-si-zeci-de-santiere-deschise-simultan/






