Ziua Municipiului Lugoj: amplu program de manifestări comemorative, culturale și artistice

AcasăActualitateZiua Municipiului Lugoj: amplu program de manifestări comemorative, culturale și artistice

Ziua Municipiului Lugoj: amplu program de manifestări comemorative, culturale și artistice

DISTRIBUIȚI

Municipiul Lugoj marchează, în data de 20 decembrie 2025, Ziua Orașului Lugoj, printr-un amplu program de manifestări comemorative, culturale și artistice, organizate în cadrul proiectului „Zilele Lugojului”. Ziua de 20 decembrie are o semnificație profundă pentru comunitatea locală, Lugojul fiind recunoscut ca al doilea oraș liber de comunism din România, după Timișoara, în contextul Revoluției din Decembrie 1989. Evenimentele sunt dedicate memoriei tuturor celor care au contribuit la câștigarea libertății și la afirmarea valorilor democratice. Programul zilei debutează la ora 11:00 cu ședința solemnă a Consiliului Local al Municipiului Lugoj, care va avea loc în Sala Roșie a Cinematografului „Bela Lugosi”. La ora 12:00 este programată întâlnirea Revoluționarilor la Ceasul Electric, locul simbolic de unde a pornit „scânteia” Revoluției la Lugoj, urmată de restabilirea traseului parcurs de Coloana Revoluționară în seara zilei de 20 decembrie 1989, între Primăria Municipiului Lugoj și Unitatea Militară. Tot în cursul zilei vor avea loc depuneri de coroane și slujbe religioase la Crucea din fața Primăriei Municipiului Lugoj, la Troița din fața stației OMV, la Monumentul Revoluției din Lugoj, situat în fața Unității Militare, precum și la Cimitirul Ortodox și Cimitirul Catolic. Componenta spirituală și comemorativă a zilei continuă de la ora 17:30, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj, unde va avea loc Concertul Coral de Crăciun, susținut de Corul „Armonii”, dirijat de prof. Claudia Crețiu, Corul „Ion Vidu”, dirijat de maestrul Iosif Todea, și Corala „Contrast”, dirijată de prof. Vasile Bădescu. La finalul concertului este programată Retragerea Militarilor cu Torțe, pe traseul Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Podul de Beton – Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” – Podul de Fier – Piața Iosif Constantin Drăgan. Seara se încheie cu manifestarea cultural-artistică „Sărbătoare-n Lugoj”, care va avea loc începând cu ora 19:30, pe scena amplasată în Piața Iosif Constantin Drăgan. Partea cultural-artistică a evenimentului este organizată de Primăria Municipiului Lugoj, prin Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” Lugoj, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș. În cadrul spectacolului vor evolua Ansamblul Folcloric „Lugojana” al Casei de Cultură „Traian Grozăvescu” Lugoj și artiști invitați ai Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, sub coordonarea managerului Liliana Laichici, contribuind la conturarea unui program artistic complex și divers. Aceștia vor fi reprezentați în program printr-o amplă suită de momente artistice susținute de interpreți consacrați și tineri artiști ai scenei bănățene și naționale, reunind nume apreciate ale folclorului românesc, ansambluri profesioniste și grupuri vocale, printre care se regăsesc Liliana Laichici și grupul Crăițele, Adrian Stanca și grupul Craii, Sorin Dugălie, Florin Boiță, Luminița Safta, Andreea Chisălița, Oana Stanca, Alexandru Micșeceu, Dorinel Găvruț, Bogdan Firu, Bianca Opăriuc alături de dansatorii Ansamblului Profesionist Banatul, Carmen Popovici Dumbravă și grupul Școlii de Arte. „Prin organizarea Zilei Lugojului, Municipiul Lugoj își reafirmă respectul față de istoria recentă, promovează valorile culturale și întărește spiritul comunitar, invitând cetățenii și oaspeții orașului să participe la un moment de reflecție, recunoștință și sărbătoare”, transmit organizatorii. Accesul publicului la toate manifestările este gratuit.

Comentarii

comentarii

Source URL: https://www.ziuadevest.ro/ziua-municipiului-lugoj-amplu-program-de-manifestari-comemorative-culturale-si-artistice/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.