
PRIMARUL GUTĂU A ANUNȚAT ce probleme a identificat după ultima sesiune de audiențe
• audiențele acordate de edilul-șef al Râmnicului pot reprezenta o modalitate directă de sesizare și de soluționare a unor probleme cu care se confruntă cetățenii Râmnicului
Cea mai recentă întâlnire a primarului Mircia Gutău cu râmnicenii care se confruntă cu diverse probleme, consumată în sesiunea de audiențe de săptămâna trecută, a condus la o serie de dispoziții menite să rezolve cea mai mare parte a situațiilor prezentate. Astfel, printre măsurile dispuse de edilul-șef se numără realizarea, de către DADP, a unor rampe de acces pentru persoane cu dizabilități la un bloc de pe aleea Ciocârliei și la un altul din Calea lui Traian Sud, consolidarea în această vară a piciorului unui pod ce face legătura între intrarea Albinei și strada Buda, amenajarea cu piatră spartă a unei străduțe adiacente străzii Dealul Malului, extinderea canalizării pe strada Copăcelu (zona intersecției cu strada Depozitelor) de care să beneficieze mai multe gospodării sau demararea unui program de asfaltare a străzilor din cartierul Petrișor imediat ce vremea o va permite.
Următoarele audiențe acordate de primarul Gutău vor fi în luna martie, la o dată ce va fi anunțată din timp astfel încât cetățenii să aibă posibilitatea să se înscrie la Centrul pentru Informarea Cetăţenilor sau prin e-mail pe adresa primaria@primariavl.ro.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea


PRIMARUL GUTĂU începe luna noiembrie cu audiențe pentru cetățeni

MIRCIA GUTĂU va sta de vorbă cu râmnicenii în cadrul unei noi sesiuni de audienţe


După Crăciun, PNL organizează Cupa I.G. Duca, la tenis de masă

Source URL: https://www.curierul.ro/primarul-gutau-a-anuntat-ce-probleme-a-identificat-dupa-ultima-sesiune-de-audiente/