Schengen. O poveste de dragoste franco-gerrmană la care până nu demult ne uitam care cum puteam. Copil fiind în cartierul Calea Şagului priveam cu fascinaţie autocarele sârbeşti care opreau pe strada Reşitei şi din care „occidentul” se revărsa spre tine în funcţie de cât îţi permiteai. Mai apoi televiziunea din Belgrad care în anii 80 exercita asupra noastră, cei din apusul lagărului stalinist organizat superb de Ceauşescu, o fascinaţie asupra vestului egală cu nebunia de a-ţi lua lumea în cap şi de a risca cu preţul vieţii evadarea spre un teritoriu care mai apoi te împingea spre lumea liberă. Acum lumea liberă a venit peste noi cu de-a sila impusă de baieţii care la un moment dat s-au jucat cu jetoanele de monopolly la Malta pe o mare agitată şi le-a dat aşa.

Şi totuşi lumea liberă nu e nici aici şi nici dincolo de sârma ghimpată pe care acquis-ul Schengen l-a impus la graniţa de vest a României, foarte ciudat. Foarte scurtă memorie colectivă avem, ca şi trăitori aici, în teritoriile devenite dintr-o dată libere şi democratice, ba chiar şi corecte din punct de vedere politic. Nimic nu mai e bun, nimic nu mai e adevărat, nimic nu ne mai dă o emotie cât de cât acolo. Pentru că totul a devenit la îndemână şi atunci dăm repede uitării un meci de fotbal văzut alb negru şi cu purici după o zi de umblat pe blocuri şi de reglat antena pentru sârbi, o pereche de blugi, nişte pantofi sport simod şi un pachet de cafea Wienner obţinute cu eforturi şi zbateri considerabile (pentru unii) care ne făceau să ne simţim liberi şi antisistem sau nu. Până la urmă, libertatea e o marfa care ţi-o permiţi în functie de cât cash ai în creier. E o treaba atât de intima şi de personală încât uneori îţi dă pusee de tristeţe sau de nostalgie în funcţie de ceea ce eşti sau vei fi vreodată. Schengen über alles!