Masacrarea Elitelor din 21-22 Septembrie 1939 – Incorect Politic

Masacrarea Elitelor din 21-22 Septembrie 1939

Incorect Politic
Septembrie 26, 2023

Masacrarea Elitelor din 21-22 Septembrie 1939

Via Xstoria:

Zi de doliu! 21-22 septembrie 1939: Unul dintre cele mai odioase acte de terorism de stat. 252 de legionari au fost uciși fără judecată sub dictatura lui Carol al II-lea.

După alegerile din 1937, conflictul dintre Regele Carol al II-lea și Mișcarea Legionară s-a acutizat. Scrutinul, care a făcut din Legiunea Arhanghelul Mihail în cea de-a treia forță politică a țării, l-a făcut pe regele Carol al II-lea, un dictator bolnav, cu grave probleme de morală, să-l perceapă pe Corneliu Zelea Codreanu ca pe un rival la conducerea politică a țării.

În urma refuzurilor lui Codreanu de a veni la guvernare cu condiția de a-i ceda regelui conducerea Mișcării Legionare, suveranul decide eliminarea Căpitanului Legiunii. În noaptea de 29/30 noiembrie, Codreanu, împreună cu alți 13 legionari (asa­sinii lui Duca și ai lui Stelescu) au fost uciși.”

În răspuns la aceste crime, o echipă condusă de avocatul Miti Dumitrescu l-a asasinat pe Armand Călinescu, considerat mâna dreaptă a lui Carol al II-lea și responsabil direct pentru crimele din noiembrie, la 21 septembrie 1939. Legionarii și-au asumat răspunderea faptei și au anunțat la Radio că premierul Călinescu a fost executat.

Drept răspuns, Carol al II-lea acționează în mod barbar: îi ucide pe asasinii lui Armand Călinescu, care se predaseră, și îi expune pe podul Elefterie. La fel și la nivelul țării, au fost uciși câte 2-3 lideri legionari din fiecare județ, ajungând la numărul de 252 de persoane, inclusiv elevi. Leșurile lor au fost lăsate în văzul lumii mai multe zile. În mod cinic, Carol al II-lea justifica acest adevărat măcel prin „interesul național” și prin apărarea de dușmanii care „pândesc în afară și înăuntru”.

„Este o măsură oribilă, de fapt în afară de lege, dar care, în urma celor întâmplate, își are justificarea în interesul liniștei țării. Azi nu ne mai putem juca, azi nu mai putem târgoveți viitorul, când primejdii așa de acute pândesc țara din înăuntru și din afară. Este o crimă care nu-i doar o crimă, ci și un act de înaltă trădare în aceste vremuri” (Carol al II-lea „Între datorie și pasiune”. Însemnări zilnice vol. II).

De fapt, Carol al II-lea dorea eliminarea rivalului său Corneliu Codreanu, pentru a fi el cel cu care Germania va încheia alianță. La începutul lui 1939, Carol al II-lea semnase deja pactul economic cu Germania, prin care armoniza economia României cu cea a Reich-ului german. În mai 1940, disperat, Carol al II-lea însuși va cere lui Hitler trimiterea de trupe germane în România, Misiunea militară a Reich-ului având oficial doar rol de instruire a ostașilor români.

Source URL: https://www.incorectpolitic.com/masacrarea-elitelor-din-21-22-septembrie-1939/


Analyse


2026-06-25 21:30:31

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.