Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Iunie 25, 2024

Carte rară: EVREII ÎN ROMÂNIA

Excepională sinteza de adevăr istoric despre un subiect devenit tabu. Adevărata istorie a României.

În loc de prefaţă

Problema evreiască

Publicarea unui studiu cu tema “Evreii în România” îşi găseşte justificarea în constatarea că, cel puţin în trecut, acolo unde îşi afirma prezenţa fie şi numai un singur evreu, automat îşi făcea apariţia o “problemă evreiască”. Or cum în spaţiul etnic românesc au existat perioade în care prezenţa evreilor a atins cote neegalate în celelalte ţări europene, este firesc să fi existat o “problemă evreiască” endemică, manifestată sub forma unor stări conflictuale, adeseori grave, între populaţia autohtonă românească şi evreii venetici.

Reprezentanţii evreimii denumesc atitudinea de adversitate manifestată de “gentili” (neevrei) faţă de evrei – “antisemitism”. Termenul a fost creat în anul 1879 de scriitorul evreu de limbă germană Wilhelm Marr, autorul eseului Der Sieg des Judentums uberdas Germanentum (Victoria iudaismului asupra germanităţii).

Sub aspect semantic termenul este însă impropriu, deoarece aria sa de cuprindere este limitată la poporul evreu, nu la toate seminţiile semite (în rândul cărora, cel puţin sub aspect numeric, arabii ocupă o poziţie predominată). Prin urmare, sensul propriu al termenului de antisemitism este cel de “antiiudaism” sau “antievreism”. Cum însă, într-un timp relativ scurt, termenul creat de W. Marr s-a împământenit cu înţelesul de “antiiudaism”, ne vom alinia consensului actual, şi vom înţelege prin “antisemitism ’, aşa cum precizează majoritatea dicţionarelor enciclopedice, doctrina adoptată de cei care se opun influenţei specifice exercitate de evrei, cerând ca împotriva lor să fie luate măsuri discriminatorii.

“Pentru mulţi istorici – scrie Francois de Fontette, în Histoire de l’antisemitisme (P. U. F., Paris, 1982, p. 9) antisemitismul este un fenomen permanent în spaţiu şi, mai cu seamă, în timp. Theodor Mommsen îl consideră «la fel de vechi ca însuşi iudaismul», punct de vedere împărtăşit şi de Theodoie Reinach. Renan constată îndelungata sa existenţă, iar Moise Engelsohn crede că antisemitismul s-a născut odată cu «naşterea iudaismului, în momentul încheierii pactului sacru între Dumnezeu şi Avraam». Numeroşi alţi autori creştini, catolici şi protestanţi, ajung la concluzii analoage, studiile lor având ca temă antisemitismul permanent, care a dominat, cu precădere, sfârşitul secolului trecut și prima jumătate a secolului nostru”. … .. ,

În replică la punctul de vedere care consideră antisemitismul “la fel de vechi ca înşuşi iudaismul”, istoricii evrei se străduiesc să-i dateze actul de naştere mult mai recent: odată cu apariţia creştinismului. în lucrările sale Jesus et Israel şt Genese de l’antisemitisme {Iisus şi Israel şi Geneza antisemitismului), istoricu evreu Jules Isaac încearcă să găsească originile antisemitismului în creştinism. Pe aceaşi linie se înscrie şi lucrarea în patru volume a lui Leon Poliakov, Istoria antisemitismului (lucrare tradusă şi in limba română, primele două volume fiind apărute la Editura Hasefer). Intenţia de a-i exonera pe antici de învinuirea de antisemitism şi de a pune în sarcina Bisericii creştine persecuţia organizată şi sistematică a evreilor (antisemitismul fund considerat unul dintre punctele doctrinare ale Bisericii întemeiate de Iisus Hristos) apare în modul în care a fost periodizată tema tratată. Primul volum al Istoriei antisemitismului poartă subtitlul “De la Hristos la evreii de curte ”, ceea ce vrea să sugereze că antisemitismul şi Biserica creştină apar concomitent pe scena istoriei, ele fiind într-un anumit fel fenomene complementare. Cu toate acestea, Poliakov nu poate scoate din cuprinsul tratatelor consacrate de istorie universală consemnarea existenţei unui antisemitism precreştin, pe care, înaintea istoricilor, îl menţionează, cu tot dramatismul în care s-a consumat, Biblia.

Prin urmare, înainte de a trece la analiza istorică a modului în care a evoluat corelaţia “Biserică-antisemitism”, Poliakov inserează în ampla sa lucrare un capitol introductiv intitulat “Antisemitismul în antichitatea păgână”. Din păcate, din acest capitol lipsesc mărturiile biblice şi egiptene despre existenţa unui antisemitism virulent, manifestat cu mult înaintea apariţiei antisemitismului de inspiraţie creştină, după cum literatura cu conţinut antisemit din antichitatea elenistică şi romană este tratată numai fugar şi fragmentar.

*

Continuă lectura AICI.

Descarcă AICI.