Dragnea: Preşedintele să aştepte cu maxim interes să se finalizeze ancheta Inspecţiei Judiciare

Preşedintele PSD a anunţat că partidul va formula o poziţie oficială pe tema scandalului iscat de acuzaţiile lansate de Vlad Cosma şi Mihaiela Iorga, cerându-i tototdată şefului statului să aibă în vedere concluziile analizei pe care o face Inspecţia Judiciară.

Liviu Dragnea a precizat luni, după şedinţa BPN al PSD, că, miercuri, Comitetul Executiv al partidului va avea o ”poziţie politică faţă de situaţia de la DNA”, transmite News.ro. ”Şi preşedintele, cred, nu-i dau sfaturi, trebuie să aştepte cu maxim interes să se finalize ancheta, care înţeleg că a început, a Inspecţiei Judiciare. Nu poate fi trecut cu vederea sau abordarea că nimic nu s-a întâmplat acolo. Dacă se adevereşte, e foarte grav”, a susţinut liderul PSD.

”Cel mai important lucru este că Inspectia Judiciară s-a autosesizat. Eu cred că trebuie făcută o anchetă rapid pentru a vedea dacă înregistrăzile sunt adevărate, şi par adevărate, şi trebuie luate măsuri rapid pentru că astfel de practici să nu se mai întâmple în România”, a mai spus lideru PSD, la intrarea în sediul partidului, citat de News.ro.

Dragnea a mai spus că nu o cunoaşte pe procuroarea Mihaiela Iorga, dar că ”se pare că are o oarecare credibilitate”. ”Acolo s-a vorbit despre ameninţări din partea unei doamne de la Inspectia Judiciară care a pronunţat un cuvânt, şi anume nu te pune cu sistemul. Noi am adoptat si o rezoluţie in legătură cu statul paralel, încep sa apară tot mai multe dovezi în sprijinul spuselor si noastre în ceea ce priveşte acest sistem”, a mai spus liderul PSD.

Întrebat care este premierul căruia ar fi trebuit să i se fabrice dosar, Dragnea a spus că are o bănuială, dar că nu este Mihai Tudose.

Purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, Alin Alexandru, a anunţat în cursul dimineţii de luni că instituţia pe care o reprezintă va face verificări în acest caz (detalii AICI).

În altă ordine de idei, întrebat dacă PSD va decide înfiinţrea unei comisii parlamentare de anchetă atât privind SPP, dar şi în privinţa DNA, Liviu Dragnea răspuns: ”E nevoie de o anchetă parlamentară atât în ce priveşte activitatea SPP, cât şi despre relaţionarea unor instituţii şi şefi din diverse instituţii care se pare că acţionează ilegal”.

Potrivit News.ro, Dragnea a spus că această comisie va fi înfiinţată la următoarea şedinţă a plenului reunit al Parlamentului şi că va fi ”o singură comisie”.

În ultima vreme, liderul PSD a avut mai multe ieşiri publice în care l-a atacat pe şeful SPP, Lucian Pahonţu. Detalii AICI.

Citeşte şi: Scandalul DNA – Antena 3 – RTV. Toader: „Nu are sens să așteptăm Inspecția Judiciară”

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/dragnea-o-comisie-parlamentara-de-ancheta-a-spp-la-urmatorul-plen-reunit-876846


Analyse


2025-11-10 20:07:37

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 2)

Subject: tema principala este lupta politica si justitia

Entity Sentiment:

  • liviu dragnea: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • inspectia judiciara: positive (score: 0.65 magnitude: 0.85, occurrence: 4)
  • dna: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
  • mihaela iorga: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • vlad cosma: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • lucian pahontu: negative (score: -0.5 magnitude: 0.9, occurrence: 1)
  • mihai tudose: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • romania: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics

Language: Romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

KeyPhrases:

  • ancheta inspectiei judiciara
  • comisie parlamentara ancheta
  • statul paralel
  • scandal dna

KeyWords:

  • dragnea
  • dna
  • inspectia judiciara
  • comisie parlamentara
  • statul paralel

Excerpt: presedintele si psd indica intentia de a reactiona la scandalul iscat de acuzatiile lui Vlad Cosma si Mihaela Iorga, cerand sa se ia in considerare concluziile analizei facute de Inspectia Judiciara. Liviu Dragnea a precizat dupa sedinta BPN ca miercuri Comitetul Executiv al partidului va avea o pozitie politica fata de situatia de la DNA, iar presedintele trebuie sa astepte finalizarea anchetei Inspectiei Judiciare si sa nu se ignore ce se intampla acolo. Inspectia Judiciara s-a autosesizat si, daca inregistrarile sunt reale, trebuie o ancheta rapida si masuri urgente pentru a preveni asemenea practici. In plus, se discuta infiintarea unei comisii parlamentare de ancheta privind SPP si relatiile dintre institutii.

Summary: presedintele dragnea si psd anunta o pozitie oficiala referitoare la scandalul legat de acuzatiile aduse de Vlad Cosma si Mihaela Iorga si solicita ca Inspectia Judiciara sa finalizeze ancheta. Articolul subliniaza ca Inspectia Judiciara s-a autosesizat si ca este necesara o ancheta rapida pentru a verifica autenticitatea inregistrarilor si pentru a lua masuri daca acestea se dovedesc reale. Se analizeaza infiintarea unei comisii parlamentare pentru ancheta privind activitatea SPP si relatiile dintre institutii, sugerand tensiuni politice si necesitatea consolidarii statului de drept.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.